În urmă cu 20 de ani, la 17 septembrie 1990, şcolile din învăţământul preuniversitar şi-au început cursurile. Noul an şcolar a debutat destul de tensionat, pe fondul schimbărilor politice din ultimele luni, care avuseseră repercusiuni şi în educaţie.

Responsabilii Ministerului Învăţământului şi Ştiinţei au organizat o conferinţă de presă cu câteva zile înainte de începerea anului şcolar, în care au prezentat opiniei publice probleme arzătoare ale domeniului. Principalele aspecte dezbătute au fost prezentate în ziarul Adevărul.

În primul rând, învăţământul secundar se confrunta cu o lipsă acută de cadre didactice calificate. Această problemă nu existase până în 1989, întrucât profesorii erau repartizaţi după obţinerea examenului de licenţă. Dacă refuzau să se prezinte la post, nu primeau o slujbă în alt domeniu decât cu mari intervenţii şi riscau să fie acuzaţi de "parazitism social". Astfel, multe cupluri căsătorite, construite în timpul facultăţii, au fost nevoie să locuiască la zeci de kilometri distanţă, victime ale unor repartizări arbitrare. Un alt fenomen deranjant pentru absolvenţii de universităţi au fost repartiţiile în zone îndepărtate faţă de localităţile de origine. După Revoluţie, profesorii au căutat să rezolve aceste probleme, reunindu-şi familiile sau întorcându-se acasă. Ministerul le-a făcut o concesie, permiţând transferul fără examen de titularizare.

Fiecare s-a descurcat cum a putut. Însă la începutul anului şcolar 1990/1991, politica de transferări neplanificate şi-a arătat "colţii" - multe şcoli, mai ales în oraşele mici şi în mediul rural, au rămas fără cadre specializate. Inspectoratele judeţene au căutat soluţii de "avarie", apelând la învăţători, la profesori pensionaţi sau, în cel mai rău caz, la absolvenţi de liceu. Aceştia din urmă nu aveau nici un fel de pregătire pedagogică, urmând să se perfecţ