Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TVA rămâne în ceaţă. Consultanţii spun că strategia fiscală nu este reală

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 17 septembrie 2010 ·

Cota unică şi contribuţiile la asigurările sociale nu vor fi modificate până în 2013, nivelul TVA rămâne incert, iar scăderea salariilor şi a numărului de angajaţi va fi recuperată abia în 2013.

Acestea sunt câteva dintre prevederile strategiei fiscal-bugetare pentru următorii trei ani aprobată miercuri de Guvern, care mai include şi informaţii legate de evoluţia cheltuielilor la nivelul ministerelor în perioada 2011-2013.

Consultanţii fiscali consideră că nu putem să vorbim de o strategie fiscală reală, prevederile nefiind de natură să stimuleze investiţiile şi să elimine supraimpozitarea muncii.

În ceea ce priveşte menţinerea impozitului pe venit la 16%, în documentul obţinut de Mediafax se precizează că pe termen mediu evoluţia încasărilor este determinată de creşterea moderată a câştigului salarial mediu brut în concordonaţă cu productivitatea, iar colectările din impozitul pe venit se vor menţine la 3,3% - 3,4% din PIB în 2011-2013. În strategia fiscală se mai arată că evoluţia TVA va respecta angajamentele asumate de România în faţa FMI, dar nu se precizează dacă noul nivel de 24%, majorat de la 1 iulie, va fi menţinut şi pe termen mediu.

În privinţa pieţei muncii, strategia evidenţiază faptul că numărul mediu de salariaţi va scădea în acest an cu peste 100.000 de persoane, la 4,6 milioane de angajaţi, iar rata şomajului va urca până la 8,5%, concomitent cu o reducere mai mare a salariului real comparativ cu 2009. Derapajul urmează să fie recuperat doar în 2013.

Guvernul mizează pe reluarea creşterii economice în anii următorii şi se aşteaptă ca şi piaţa muncii să se revigoreze treptat, numărul de angajaţi urmând să crească.

Strategia mai stabileşte că majorările salariale vor fi condiţionate de reducerea numărului de salariaţi şi raportate la evoluţia indicatorilor economici şi sociali, iar miniştrilor şi altor demnitari le v

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum o ora
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

PROTEST în Piața Victoriei al salariaților APIA, AFIR și MIPE față de noile măsuri fiscale: „Afecteaza administrarea fondurilor europene”

Gandul acum 31 minute
Angajați din instituțiile care gestionează fonduri europene protestează marți, 16 iulie, în Piața Victoriei, față de măsurile fiscale ale Guvernului. Ei susțin că aceste decizii afectează grav administrarea banilor europeni. Zeci de salariați din AP

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum o ora
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

Timiş - Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi două autotrenuri, în zona localităţii Remetea Mare - o persoană a murit şi alte două au fost rănite

News.ro acum o ora
O persoană a murit şi alte două au fost rănite în urma unui accident în care au fost implicate un autoturism şi două autotrenuri, produs marţi, pe DN6G, în zona localităţii Remetea Mare, din judeţul Timiş.

Explozie urmată de incendiu la o casă din Cordun

Ceahlaul acum o ora
Forțe și mijloace de intervenție din cadrul Detașamentului Roman au acționat pe 14 iulie pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs ca urmare a unei explozii la o casă din localitatea Pildești, comuna Cordun. Evenimentul a fost anunțat pr

Primele rezultate la examenul de Definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025

Ziua Constanta acum o ora
Primele rezultate ale examenului de definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025, în centrele de examen și pe pagina de internet a examenului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.. Contestațiile se depun la centre

Ce sfinți prăznuim astăzi, 15 iulie 2025, în calendarul ortodox?

Ziua Constanta acum o ora
Sfinții Chiric și Iulita. Sfanta Iulita a trait in vremea imparatului Diocletian (284-305). A ramas vaduva la putin timp dupa nasterea fiului ei, Chiric. Cand Diocletian a declansat persecutiile impotriva crestinilor, Sfanta Iulita si-a luat fiul si

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 42 minute
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Este un „lagăr de concentrare!”. Ce crede Ehud Olmert despre planul pentru „orașul umanitar” din Gaza

Mediafax acum o ora
Ministrul Apărării Israel Katz a anunțat săptămâna trecută că armata pregătește planuri pentru această zonă, care ar urma să găzduiască întreaga populație din Gaza. „Orașul” ar fi construit pe ruinele Rafah, iar palestinienii nu ar mai avea voie să

Vremea

București
acum

25°
mar.

20°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

25°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

31°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

17°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

24°
mar.

21°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°