De mai bine de 20 de ani, de când România a intrat pe mâna străinilor care au regizat şi susţinut (împreună cu alogenii şi cozile lor de topor româneşti) lovitura de stat din decembrie 1989, se aplică un program diabolic, care pentru unii pare incredibil, vizând lichidarea Poporului Român, urmaş al Poporului Primordial din Dacia Edenică, precum şi dezmembrarea teritorială a ţării noastre. Preşedinţii alogeni ai României, Ion Iliescu, Emil Constantinescu şi Traian Băsescu, împreună cu eternul guvernator al B.N.R., Mugurel Constantin Isărescu, cu guvernele şi majorităţile parlamentare pe care le-au format şi cu care i-au păcălit pe români, au pus în aplicare numeroasele etape ale acestui plan diabolic de terorizare şi exterminare a Poporului Român. Manipulările făcute de profesionişti, numeroasele scenarii, stratageme şi diversiuni şi-au atins scopurile şi majoritatea populaţiei nu a înţeles ce se urmăreşte şi de ce de către cei care, prin fraudarea alegerilor, au fost aleşi să conducă România. Niciodată, Poporul Român nu a fost consultat prin Referendum Naţional şi nu a decis în legătură cu prezentul şi viitorul său, respectiv pe următoarele teme: orânduirea socială; valorificarea bogăţiilor naturale; privatizarea; programul de dezvoltarea economică şi socială; aderarea la Uniunea Europeană; împrumuturile externe. În locul şi împotriva Poporului Român au decis mulţi alogeni care s-au aflat sau se află în funcţiile de preşedinte al României, prim-miniştri, miniştri, conducători ai Parlamentului, senatori şi deputaţi, membri ai Consililului de Administraţie al Băncii Naţionale a României, şefii altor instituţii centrale de stat. Pe baza unor comenzi externe, alogenii din fruntea României au făcut praf şi pulbere toate ramurile economiei naţionale existente la începutul anului 1990, au desfiinţat peste 5 milioane locuri de muncă, au alungat din ţară