După cinci luni de suferinţă, Ioana şi Daniel Lupşa şi-au condus ieri copilul pe ultimul drum. Toate eforturile făcute de medicii din Baia Mare şi de cei din Linz, Austria, s-au dovedit zadarnice. Inima fetiţei a încetat să mai bată în 9 septembrie.
Alesia a venit pe lume anul acesta în ziua de Paşti, fiind lumina nouă pentru părinţii ei, Ioana şi Daniel Lupşa. Problemele au început la doar câteva ore după naştere, când medicii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Baia Mare au constatat că fetiţa avea grave probleme cardiace. „Alesia s-a născut cu o foarte gravă şi rară malformaţie cardiacă, din păcate inoperabilă în România", a explicat, la acea dată, doctorul Sabin Nemeş - Bota, directorul medical al unităţii.
Singura şansă pentru ca micuţa să supravieţuiască era intervenţia chirurgicală la Clinica de Cardiologie Pediatrică din Linz, Austria. „Ne-au ajutat şi susţinut foarte mult toţi medicii din Baia Mare, mai ales doctorii Vereş şi Micle. Iar fără ajutorul domnului Raed Arafat, care ne-a asigurat transportul Alesiei în Austria cu un avion SMURD, copilul nostru nu ar fi putut primi şansa la viaţă", spune mama Alesiei, Ioana Lupşa.
Două operaţii reuşite
În decursul a trei săptămâni, fetiţa a fost supusă la două intervenţii chirurgicale complexe pe cord deschis. „Totul părea să meargă bine. Inima a fost «reparată». Problemele au apărut însă la nivelul creierului, cu toate că Alesia începuse să se dezvolte normal", explică Ioana Lupşa. Creierul micuţei a rămas, din cauza manevrelor de resuscitare, prea mult timp neoxigenat, copilul rămânând cu sechele grave. În ciuda eforturilor depuse de cardiologii austrieci, micuţa s-a stins din viaţă în 9 septembrie. „Alesia a devenit sufletul medicilor de la clinica din Linz. Toată lumea a ajuns să o iubească. Lacrimile lor, când s-a stins copilul meu, mi-au dat putere să rezist, m-au c