…dat fiind ca intrebarea asta mi-a fost pusa in ultima vreme, in diferite variante si pe diferite canale, de catre multa lume, dintre care si cateva persoane la care tin, am fost nevoit s-o iau in serios. Este posibil sa fi devenit, pe nesimtite (sic), “de stanga”? Este posibil sa ma fi “contaminat” cu ideile stangii fara macar sa-mi dau seama? Va fi fiind mediul universitar american, predominant “leftist”, mai persuasiv decat mi-as fi putut imagina? Am cazut “victima” aparentei obiectivitati a, sa zicem, Newsweek, sau glumelor mai mult sau mai putin reusite ale lui Jon Stewart si Stephen Colbert (care, daca tot veni, vorba, pregatesc pentru 30 octombrie – adicatelea inaintea midterm elections unde e de asteptat ca democratii sa piarda locuri in Congres in mod aproape hemoragic – un “rally” in Washington in contra-partida celui organizat in august de catre Glenn Beck)?
Fara doar si poate, au declarat fara urma de indoiala destul de multi. Mi-au oferit si dovezile: in politica romaneasca am inceput sa critic, pe ici – pe colo si anume prin partile pesentiale, PDL-ul si pe Traian Basescu, facand astfel jocurile monstruoasei coalitii PSD-PNL; in politica americana m-am pronuntat in favoarea lui Obama, impotriva lui Sarah Palin si a miscarii Tea Party, pe care am catalagat-o drept populista, la nivelul simpatizantilor lui Dan Diaconescu; ba, colac peste pupaza, mai intretin si relatii cordiale cu stangisti declarati, precum Costi Rogozanu sau Vasile Ernu (despre pesedistul Vasile Dancu nici n-are rost sa mai pomenesc).
Acestea fiind acuzatiile si datele problemei am purces la auto-analiza cat se poate de serioasa. La urma urmei, e bine sa stii cum stai: daca esti posedat, ca esti posedat, daca ai luat-o pe aratura, ca ai luat-o pe aratura. Ca la alcoolism, primul pas pe calea vindecarii il reprezinta, zice-se, acceptarea starii de fapt. Am procedat precum
