O porţiune de 50 de metri pătraţi din tavan s-a prăbuşit, ieri, la primul etaj al centrului comercial Vitantis, în zona Vitan, din Bucureşti. Din fericire, nici o persoană nu a fost rănită, deşi în apropiere erau câţiva angajaţi ai complexului.
“Eram în incinta complexului, când am auzit un zgomot puternic, apoi au început să cadă bucăţi din tavan. Am văzut cum s-a spart o ţeavă cu apă undeva, pe sus, iar din cauza presiunii plafonul a cedat. Am fost evacuaţi, dar numai o minune a făcut să scăpăm nevătămaţi!”, a declarat ieri, îngrozită, Vasilica Stancu, vânzătoare la unul dintre magazinele din centrul comercial.
Magazinele erau închise
În timp ce reprezentanţii Vitantis susţin că primul etaj al clădirii, unde s-a prăbuşit tavanul, nu era dat în folosinţă, martorii spun că, de fapt, singurul motiv pentru care nu s-a produs o tragedie e că nu erau clienţi în magazin.
“În acea zonă sunt magazine, care încă nu se deschiseseră, şi restaurante care nu aveau clienţi. Dacă tavanul s-ar fi prăbuşit în weekend, când magazinul e plin, ar fi fost măcel”, a mai spus Vasilica. Reprezentanţii Vitantis Shopping Center şi autorităţile locale au constituit deja o comisie care va analiza cauzele incidentului. fotografii: Robert Hanciarec