- Cultural - nr. 631 / 17 Septembrie, 2010 Nu as fi scris acest articol nostalgic, din tineretea vietii mele, daca nu gaseam in cotidianul "Cuvantul liber" (joi, 2 septembrie, 2010) articolul "Iugarul primarului", al domnului Vasile Cristureanu. Relata viata lui, in Ardeal, dupa Diktatul de la Viena. Amintirile mele se leaga de Piatra Neamt, oras moldav, cu oameni gospodari, romani, lipoveni, germani si multi evrei. Evreii se ocupau cu de toate in oras. In perioada grea, au fost protejati de noi, romanii. Au mai fost tinuti inchisi prin sinagogile lor sau erau scosi la munca pe strazile orasului. In urma monstruosului Diktat vienez, judetul Neamt fiind limitrof, direct pe Carpati, cu judetele din zona Ardealului cedat Ungariei horthyste, multi evrei din acele zone ardelenesti (parca presimteau ce va fi mai tarziu in istorie cu ei) s-au refugiat la noi. Asa a venit si domnul Simon, un barbat inalt, tanar, sofer de meserie, proprietar al unui autobuz "Opel-Blitz". A fost chirias in casa mamei mele. Cu autobuzul lui facea curse locale in judet. Cand a inceput razboiul, au inceput niste probleme cu evreii. Domnul Simon a fost foarte protejat de autoritatile locale. El s-a pus la dispozitia Armatei Romane si a Crucii Rosii, executa transportul, de la gara la spitalele orasului si la cele de campanie, al ranitilor grav adusi de pe campurile de lupta din Est. Fiind autobuzul mai vechi si din lipsa de piese, Simon trebaluia noaptea, demonta zilnic, imi amintesc, diferentialul spate si, in lipsa de rulmenti, croia din lemn de ulm forma de lagar, putand executa cateva transporturi pe zi, la dispozitia medicilor si armatei, cu ranitii din Regimentul 15 Dorobanti _ Neamt. S-a terminat Razboiul. Domnul Simon a ramas printre noi, copiii, elevi ai cartierului, un om adevarat. Ne invata mecanica, ce este in motor si altele. A primit, de la germani, piesele ce ii trebuiau la a