După ce şi soţul ei, fostul magistrat Florin Costiniu, a trecut prin experienţa arestării preventive, judecătoarea Viorica Costiniu a convins-o pe Luciana Mera că Sorin Ovidiu Vîntu nu e un pericol social. Sursa: Codrin Prisecaru
Nu excepţiile de nelegalitate ridicate de avocaţi au dus la eliberarea din arest a lui Sorin Ovidiu Vîntu şi a "locotenenţilor" lui, Octavian Ţurcan şi Alexandru Stoian, ci insistenţele judecătoarei Viorica Costiniu - preşedinta completului de recurs - pe lângă colega sa Luciana Mera. Aşa susţin surse judiciare, potrivit cărora, Viorica Costiniu a considerat, că, la fel ca în cazul soţului său, măsura arestării preventive nu se justifică.
Al treilea magistrat, Cristina Rotaru, a avut o opinie clară: Vîntu şi oamenii săi trebuie să rămână după gratii, atâta vreme cât s-a dovedit că au continuat să-l susţină pe fugarul Nicolae Popa şi după ce au fost puşi sub acuzare şi li s-a interzis să părăsească ţara şi să ţină legătura între ei.
"Viorica Costiniu a speculat indecizia Lucianei Mera şi a convins-o că, în cazul în care Vîntu este obligat să nu părăsească localitatea Corbeanca (Ilfov), nu va reprezenta un pericol pentru ordinea publică. Au avut pe această temă o discuţie destul de lungă şi a reuşit să o atragă de partea ei. Toate excepţiile de nelegalitate invocate de apărătorii celor trei - de fapt, aceleaşi susţinute şi în faţa judecătoarei Ana Maria Trancă, de la Tribunalul Bucureşti - au fost respinse. Asta, dar şi înlocuirea arestului cu alte măsuri restrictive, arată că nu a fost vorba despre probleme de procedură, ci doar despre convingerea personală a magistratului că arestul preventiv nu e «soluţia optimă» în cazul omului de afaceri", au explicat sursele citate.
Strategia apărării, "bătută" de Codul de Procedură
În faţa completului de la Curtea de Apel Bucureşti, prezidat de Viorica