Ordinea mondială după leninism (Bucureşti, Editura Curtea veche, 2009, 412 p.) este un volum colectiv de studii coordonat de Vladimir Tismăneanu, Marc Morjé Howard şi Rudra Sil, fiind dedicat personalităţii istoricului comunismului Keneth Jowitt. Am avut prilejul să îl cunosc pe dl Jowitt cu două decenii în urmă, prin 1991, tot cu acelaşi prilej cu care l-am întîlnit prima oară şi pe Vladimir Tismăneanu şi pe celălalt istoric american interesat de România, Stephen Fisher-Galaţi, la un colocviu organizat la Cluj de Facultatea de Istorie şi Filozofie, din iniţiativa lui Vasile Puşcaş. Ken Jowitt era un bărbat zvelt, cu o barbă deja încărunţită, însă cu un aer tineresc şi cordial, accentuat de replicile lui „americane“. M-a întîmpinat cu un „How are you, cowboy?“, mi-a acordat un interviu în care menţiona fapte frapante din practicile P.C.R. din anii ’50 ai secolului trecut şi, în toate luările lui de cuvînt, a manifestat un simţ al umorului pe care cei mai mulţi dintre universitarii români îl socotesc şi acum un semn de nepermisă frivolitate, deşi vădeşte doar deschidere a spiritului şi relaxare. Ajuns la vîrsta recunoaşterii depline – în Occident, nu se aşteaptă decesul pentru aşa ceva, după cum nici volumele omagiale nu sînt considerate, automat, nişte servile prilejuri de gudurare interesată –, Ken Jowitt îşi dezvăluie pertinentele contribuţii sub pana celor trei apropiaţi ai săi, prilejuind tuturor autorilor volumului discuţii pe marginea conceptualizărilor şi a analizelor încercate de ei. Întîi de toate, Jowitt refuză să numească regimul terorii roşii instituit de răsturnările de putere de extremă stîngă – începînd cu primele decenii ale secolului al XX-lea, mai exact, din octombrie 1917 – „comunism“, preferîndu-i termenul de „leninism“. Temeiul acestei propuneri, spun Rudra Sil şi Marc Morjé Howard, este tentativa de a sublinia astfel „caracterul organiz