- Sîntem în plin război. În fosta Iugoslavie, pe vremea cînd încă mai exista o Iugoslavie şi Miloşevici ţinea capul de afiş al luptelor fratricide din Balcanii de Vest. Istoricul oraş Sarajevo este înconjurat din toate părţile şi supus unui dur asediu. Va cădea sau nu va cădea? Nu ştim, realitatea din romanul Violoncelistul din Sarajevo (Editura Litera, 2010) al canadianului Steven Galloway se desfăşoară în alt timp decît cel al lecturii noastre. Oamenii vor să trăiască, dar nu e chiar simplu să te duci după un bidon de apă sub tirul gloanţelor şi al artileriei inamice. Nu ştim de ce unii atacă şi alţii se apără. Nu ştim cine sînt cei buni şi cei răi. Nu ştim nici ce naţionalităţi se confruntă pe viaţă şi pe moarte. În roman nu apar nici sîrbi, nici bosniaci, nici creştini sau musulmani. Cu toate acestea, senzaţia de realitate trăită este uluitoare. Mai ales pentru unii ca noi, care mai ştim cîte ceva despre cine sînt sau ce s-a întîmplat în imediata noastră vecinătate. Un muzician, violoncelist, vine şi cîntă în mijlocul unei piaţete unde cîteva proiectile au omorît 22 de oameni şi au rănit alte zeci. Îşi învinge frica şi nu-i mai pasă dacă va fi ucis şi el sau nu. Locuitorii oraşului vin şi-l ascultă, şi sunetele unei piese de Albinoni trec peste nenorocirile imediate. O tînără lunetistă dintre cei asediaţi primeşte sarcina să-l apere pe violoncelist de un eventual atac al altui lunetist duşman. În această luptă ascunsă dintre doi ţintaşi de elită se ascunde – în mare parte – trama romanului. De ce ucidem şi pentru ce? Putem s-o facem sau nu? – şi încă alte multe interogaţii, pe care extrem de bine conturate personaje ni le transmit pe nesimţite. De la Ciuma lui Camus nu am mai citit o carte despre destinul colectiv şi singular al omului. Care poate să decidă ce să facă sau nu cu propria lui viaţă. Un roman tulburător, într-o lume unde nu ne mai tulbură apro