"Ma iubesti!", sopti ea incetisor. "Asta inseamna ca ne potrivim, caci si eu ma iubesc!". Concediul de anul acesta la Rimini parea sa fie de la bun inceput sortit esecului, caci am avut ghinion deja din prima seara. Plimbindu-ma cu sotia mea Carina in zona pietonala, am privit la un moment dat mai indelung o vitrina, iar cind m-am intors, nevasta-mea Carina disparuse in multime. M-am uitat cu atentie in jur, am asteptat o bucata de vreme, insa in zadar! Asa ca am mers incet mai departe, incercind sa o gasesc pe Carina, dar mi-am dat seama curind ca nu aveam nici o sansa sa dau de ea printre miile de oameni care se plimbau voiosi si relaxati de colo-ncoace. Pina la urma m-am indreptat singur spre parcare, am urcat in masina si am plecat inapoi la hotel. Va veni Carina in urma mea cu autobuzul, imi spuneam in sinea mea, caci erau multe autobuze care faceau naveta intre centru si hotelul nostru. Ajuns la hotel, am asteptat pina la miezul noptii si, fiindca nevasta-mea tot nu aparuse, m-am dus extrem de ingrijorat la cea mai apropiata sectie de politie. Oare ce sa se fi intimplat? Nu-i statea deloc in fire sa ramina asa mult plecata. Spre surprinderea mea, unul dintre cei doi politisti, care jucau plictisiti table intr-un colt, vorbea perfect germana, reusind astfel sa-mi puna tot felul de intrebari ciudate, pe care el le considera importante, insa pe mine ma puneau in ceata. "Cum era imbracata sotia dumneavoastra cind a disparut?", ma intreba el mai intii. Hmm, daca as sti! Avind in vedere ca nevasta-mea isi schimba uneori tinuta chiar si de trei ori pe zi, m-am cam incurcat in declaratii: "Purta un pantalon alb", veni raspunsul meu nesigur. "Sau avea fusta bleu? Nu prea imi amintesc. In orice caz, purta un pulover maro sau un blazer alb! Dar de ce nu notati ce va spun?", l-am intrebat contrariat, caci politistul statea doar si se holba la mine, in loc sa-mi consemneze