Anual, romanii consuma tutun si alcool in valoare de peste 3 miliarde de euro, aceste doua produse avand o pondere de 7,4% in totalul cheltuielilor de consum ale populatiei. In plus, statul cheltuie extrem de multi bani publici pentru a trata bolile cauzate de fumat sau de consumul excesiv de alcool, astfel ca, per total, suma aflata in joc este mult mai mare.
Consumul de alcool
In 2008, consumul de alcool pur pe cap de locuitor adult (15 ani+) a fost de 11,6 litri, cifra care ne situeaza pe unul dintre primele locuri in Europa. Daca mai luam in considerare si faptul ca populatia adulta a Romaniei este de fapt cu cel putin 2 milioane de persoane mai mica decat cifrele oficiale, rezulta un consum real ce depaseste 13 litri, consum care pune tara noastra pe locul trei in randul tarilor din UE pentru care exista date recente, dupa Luxemburg (15,5 litri) si Estonia (14 litri).
Dar asta nu este tot – conform unor date Eurostat, in 2003, doar 50% din populatia de peste 15 ani a Romaniei consuma de fapt alcool, procentul fiind cel mai mic din UE – pe primele locuri la acest capitol se situeaza Lituania, Slovenia si Marea Britanie, cu procente care depasesc 85%.
Cu alte cuvinte, avem cei mai putini consumatori de alcool din UE raportat la populatie, dar cu toate acestea, ne situam in top la consumul de alcool. Ce inseamna asta? Avem putin consumatori, dar acestia consuma cantitati uriase.
Cine bea alcool: 62% dintre cei cu studii superioare, 55,3% dintre cei cu studii medii, si 41% dintre cei cu studii primare si gimnaziale. Trebuie spus insa ca cifrele mentionate anterior nu reprezinta procentul celor care sunt dependenti de bautura, ci procentul celor care au consumat orice fel de alcool.
Pe grupe de varsta: procentul celor care au consumat alcool este de 33% in cazul celor cu varsta cuprinsa intre 15 si 24