Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ancheta tragediei de la Maternitatea Giuleşti, ”praf în ochii opiniei publice”

Publicat in Romania Libera, vineri 17 septembrie 2010 ·

Colegiul Medicilor din România (CMR) solicită judecarea în stare de libertate a personalului medical, asistent medical şi doctor, şi consideră ancheta tragediei de la Maternitatea Giuleşti drept ”praf în ochii opiniei publice.

”Prezumpţia de nevinovăţie trebuie să funcţioneze. Ştiu că se poate da circ, (...) dar dacă suntem solidari trebuie să ne spunem ferm poziţia. Nu poţi să condamni un om pe care să îl ţii în închisoare până la a fi judecat, un om a cărui singură vină este că a lipsit 12 minute fiindcă a fost singură. Nu trebuia să lipsească, suntem de acord”, a declarat vineri, în timpul şedinţei Consiliului Naţional al CMR desfăşurată la Tulcea, preşedintele Vasile Astărăstoae, citat de Agerpres.

Membrii Consiliului au aprobat în timpul reuniunii ca CMR să transmită un mesaj legat de Maternitatea Giuleşti care să aibă la bază punctele de vedere ale specialiştilor, inclusiv cel al Comisiei de anestezie şi terapie intensivă din cadrul organizaţiei profesionale, o scrisoare în care să îşi exprime îngrijorarea cu privire la modul în care se desfăşoară ancheta şi prin care să se solicite judecarea în stare de libertate a personalului medical.

”Cei care au blocat posturile, cei care nu au finanţat posturile şi cei care au manipulat chiar opinia publică sunt bine mersi, iar o fiinţă care intra în gardă singură acolo unde ar fi trebuit să fie între patru şi şase asistente, cu un salariu de mizerie, această fiinţă este singură vinovată. Medicul şef de secţie care nu era prezent este acuzat că a făcut gărzile greşit. Ce a făcut greşit? Dacă ai atâţia oameni, putea să dedubleze personalul? Nu mai spun de câte referate a făcut pentru deblocarea posturilor. Acum acest lucru se întâmplă, dar e nevoie de o tragedie în fiecare specialitate pentru a debloca posturile?”, s-a arătat nemulţumit preşedintele CMR, Vasile Astărăstoae.

În opinia sa, ancheta

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 6 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 8 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 7 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 11 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 12 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 10 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum 5 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

CJ Galaţi: Familiile afectate de inundaţii vor primi câte un voucher de 15.000 de lei pentru achiziţionarea de electrocasnice/ Ajutorul va fi aprobat miercuri de Guvern

News.ro acum 7 ore
Consiliul Judeţean Galaţi anunţă că familiile afectate de inundaţii vor primi, ca ajutor de la Guvern, câte un voucher în valoare de 15.000 de lei pentru a-şi cumpăra aparate electrocasnice. Executivul va aproba acest ajutor în şedinţa de miercuri.

Ministrul Mediului, despre viitura de pe Dunăre așteptată în România: Debitul va fi „gestionat cu uşurinţă”

HotNews acum 4 ore
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, afirmă că debitul aşteptat pe fluviul Dunărea la finalul acestei luni, pe sectorul românesc, nu este unul care să pună probleme și că va fi „gestionat cu ușurință”. Pe ce se bazează Mircea Fechet când spune că deb

Vremea

București
acum

17°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/31°
Iasi
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

16°
mar.

16°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

10°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°