- Editorial - nr. 631 / 17 Septembrie, 2010 De la un timp incoace, noi, romanii, avem ambitia sa dovedim, din ce in ce mai mult, ca beneficiem de sansa sigura sa devenim o natiune contestata in Europa si in lume! Ca si cum nu ar fi destule demolarile de tot felul si rusinea unei guvernari falimentare, prin Absurdistanul romanesc de azi, tot mai dese sunt situatiile in care diferiti indivizi dau, spectaculos, cu parul in balta. Rautatea, dihonia, blestemul dezunirii sunt la ordinea zilei. Il priveam, perplex, pe deputatul Silviu Prigoana, ii urmaream peroratiile, in pornirea lui cerand ca preotii sa nu mai primeasca salarii, si nu-mi venea, in ruptul capului, sa cred ca din gura unui "ales al neamului" poate zbura un asemenea porumbel negru. In loc sa fim uniti, sa aparam Biserica, a Domnului Casa, sa aparam credinta stramoseasca, sa ne dam mana, in fata semnului dezbinarii clare, se recurge, din pacate, la demolari cu serioase urmari, uitand ca toti, indiferent cum ne cheama, in ce biserica ne rugam, daca ne facem intr-un fel sau altul cruce, avem deasupra, tutelar, doar un singur Dumnezeu! Unde-i, te intrebi _ cum se exprima cineva _ acel "azimut al constiintei" omului credincios, crescut in cultul inaintemergatorilor si al profundului respect fata de legea stramoseasca? Sincer sa fiu, personal n-as fi dat prea multa importanta propunerii domnului deputat Silviu Prigoana, daca n-as fi intuit tendinta demolatoare a unei idei sora cu diversiunea! Imi amintesc cat de greu ne-a fost, deputatilor de la PUNR (Partidul Unitatii Natiunii Romane, a treia forta politica in Parlament, in anul 1992!), pana sa reusim sa treaca, prin Camera Deputatilor si Senat, propunerea legislativa ai carei initiatori eram, privind salarizarea preotilor, indiferent carei biserici apartineau ei. Nicio discriminare! Totul a pornit de la un fapt real, petrecut, in anii postdecembristi, la Tir