A mers prima dată acum doi ani la vânătoare cu tatăl său şi i-a plăcut foarte mult. Ana spune că duce mai departe tradiţia începută de străbunicul său, primul vânător al familiei.

Ana Maria Incert are 17 ani şi este elevă de liceu în clasa a XI-a la Grupul Şcolar Agricol din Bistriţa. Ea merge la vânătoare cu tatăl ei şi este gonaş, adică unul dintre acei oameni care stârneşte vânatul din ascunzători şi îl goneşte spre vânători. Fata de-abia aşteaptă să împlinească 18 ani ca să-şi ia examenul de vânător. Ana spune că e greu de explicat în cuvinte pasiunea sa, mai neobişnuită pentru o reprezentantă a sexului frumos. "E ceva frumos pe care numai cel care practică vânătoarea înţelege. E ca un drog bine fixat în sânge de care greu te mai poţi dezlipi. Aş putea spune că am în sânge vânătoarea", crede tânăra. Ei îi place senzaţia de adrenalină pe care o simte când se împuşcă mistreţul şi când întâmpină animale periculoase. De la haine pentru pescuit la prima vânătoare Ana povesteşte că totul a început de la nişte haine pe care i le-a cumpărat mama ei acum doi ani. "Mi le-a luat cu scopul de a merge cu tata la peşti. Însă eu, ştiind că tata merge la vânătoare, mi-am zis să încerc să văd cum este. Eram foarte entuziasmată şi aşteptam cu nerăbdare să ajung odată la locul propus de şeful de grupă. A fost frumos. Prima zi de vânătoare mi-a lăsat o amintire de neuitat. Tot, absolut tot mi-a plăcut", mărturiseşte Ana. Tânăra mai zice că atunci a văzut primul mistreţ mort şi a asistat la eviscerarea vânatului. Ea zice că mama sa urăşte ziua în care i-a cumpărat acele haine, deoarece nu este de acord cu pasiunea ei şi crede că vânătoarea este pentru bărbaţi, nu pentru femei. "Tata este, în schimb, foarte mândru că un membru al familiei duce tradiţia mai departe. La noi în familie, vânătoarea e un fel de moştenire. Străbunicul a fost primul vânător, apoi bunicul şi tata, iar