Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Istorie şi artă la muzeele din judeţul Vaslui

Publicat in Adevarul, vineri 17 septembrie 2010 ·

Vasluienii pot admira zeci de expoziţii de pictură, obiecte vechi de peste 2.000 de ani sau care au aparţinut unor mari personalităţi ale României.

La Muzeul Judeţean „Ştefan cel Mare“ Vaslui principala atracţie o reprezintă Secţia de Istorie Veche şi Arheologie. „Această secţie are ponderea cea mai însemnată, atât prin numărul mare de piese (peste 18.000 de obiecte), dar, mai ales, prin valoarea lor deosebită“, a spus Ioan Mancaş, directorul Muzeului Judeţean Vaslui.

Secţie de etnografie

O altă secţie care nu trebuie ratată este cea de Istorie Medievală, dedicată voievodului Ştefan cel Mare şi Sfânt. Vasluienii sau turiştii mai pot vizita secţiunile dedicate lui Constantin Tănase sau mareşalului Constantin Prezan sau Secţiile de Istorie Modernă şi Contemporană, ori Etnografie şi Artă Populară.

„Cei interesaţi mai pot vizita depozitele muzeului sau laboratoarele de restaurare şi conservare“, a încheiat Mancaş. Vasluienii care vor să viziteze muzeul trebuie să plătească 2 lei, iar pentru studenţi, militari şi grupuri organizate, preţul biletului este de un leu. Bârlădenii pot vizita şi ei în weekend Muzeul „Vasile Pârvan“, unde pot admira cele 13 expoziţii permanente.

„Avem şase colecţii intrate ca donaţii, compuse din arta populară românească, artă plastică şi decorativă europeană şi extrem orientală, numismatică, medalistică, arme, icoane, carte de patrimoniu, toate organizate ca un muzeu de colecţii“, a spus Mircea Mamalaucă, directorul Muzeului „Vasile Pârvan“.

Artă contemporană la preţ de un leu

Separat, în alt imobil, puteţi admira o expozitie de artă contemporană românească. În alt corp al clădirii se mai găsesc: „Bârladul Cultural, secolele XIX-XX“, „Cuza şi epoca sa“, „Cabinet Numismatic din secolul 4 î.Ch. pâna în zilele noastre“. Cei interesaţi pot vizita exponatele muzeului zilnic între

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 7 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 7 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 5 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Foto Cum arată Elena Udrea după 3 ani de detenție

Adevarul acum 12 ore
Îmbrăcată într-un deux pieces alb, format din vestă și pantaloni, Elena Udrea a ieșit în jurul orei 16.00 pe poarta Penitenciarului Târgșor, lăsând impresia că este mai puternică după cei 3 ani și 4 luni de detenție.

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 13 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 12 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°