Un interviu foarte bun in "Timpul", cu Isarescu. Despre cum a invatat Guvernatorul sa numere, de ce a marit salariile muncitorilor de la via proprie, despre cum se impaca cu gandul ratarii tineti de inflatie si in acest an, dar si despre cum, cand si cati de “daca” sunt in fata iesirii din criza. Si despre bancile, “partea tacuta a lor”, cum o numeste Isarescu, care nu vor deprecierea leului. Un interviu pe care il vaneaza toate publicatiile, scrie Dan Popa pe blogul lui .
“Ei (oamenii de afaceri- n.m DP) trebuie să știe un lucru, că știința economică e precum engleza. Uneori „oo” se citește „u”, cum ar fi în „foot” (picior). Alteori se citește „a” – „blood”. Așa și aici. De la un punct încolo, deprecierea, care ne-a adus avantajul unei creșteri a exportului, ne-a ajutat să ne echilibrăm, să reducem extrem de repede deficitele externe”. “De la un punct încolo – și punctul acesta se calculează cu foarte mare atenție, uneori e și greu de calculat – mai mult se estimează, creează mai multe probleme decât să aducă avantaje. Și nu numai că devalorizarea era mult mai puternică, ne crea două probleme. Unu: punea foarte mare parte din economie și din venitul populației în imposibilitatea să-și onoreze plățile, pentru că scumpea foarte mult ratele la creditele vechi, care erau în euro, și asta ne mai trebuia: niște falimente în masă, ceea ce a fost evitat; și doi: ne scumpea foarte mult importurile.”
“Cea mai mare parte a băncilor, cea, s-o numesc așa, tăcută,nu dorea o depreciere. Au fost câteva bănci și, din acele bănci, pot să spun acum cu tărie, trezorierii. De ce? Pentru că asta e meseria lor, să facă bani din mișcări de curs. „Cine e persoana asta mai guralivă care tot zice 4,7 sau…?” Vi se spunea imediat: „E trezorierul de la Banca X”. Și dacă vă duceați la aceeași bancă, așa, din curiozitate de reporter, și vorbeați cu cel de la credit, cine știe
