Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ţinta asigurărilor obligatorii de locuinţe: 250.000 de case până la sfârşitul anului

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 17 septembrie 2010 ·

La dezbatere au participat reprezentanţi ai PAID şi CSA, oameni de ştiinţă şi top manageri din companii de asigurări Deşi România se află într-o zonă cu risc seismic peste medie, proprietarii de case nu se înghesuie să le asigure. Asigurarea obligatorie a locuinţelor a intrat în vigoare în urmă cu două luni, dar până acum au fost semnate numai 40.000 de contracte, în condiţiile în care numărul total de locuinţe se ridică la 8,3 milioane. Mulţi încă preferă să stea la mila statului după o eventuală inundaţie sau un cutremur decât să încheie o poliţă de asigurare.

Asigurătorii se aşteaptă ca până la finalul anului circa 250.000 de case să fie asigurate prin poliţe obligatorii, adică numai 3% din totalul locuinţelor din România, a declarat Marius Bulugea, preşedintele Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID), la seminarul "Cum va funcţiona sistemul de asigurări obligatorii de locuinţe", organizat ieri de ZF în colaborare cu PAID.

PAID este compania care va emite poliţele obligatorii pentru cele 8,3 milioane de locuinţe din România. Compania a fost înfiinţată anul acesta de 13 asigurători care vor distribui poliţele obligatorii: Astra, Groupama, Generali, Ardaf, ABC, City Insurance, Platinum, Uniqa, Carpatica, Euroins, Credit Europe, Grawe şi Certasig. Asigurarea locuinţelor a devenit obligatorie începând cu data de 15 iulie, iar proprietarii de case au 6 luni la dispoziţie pentru a se asigura, în caz contrar fiind amendaţi de autorităţile locale cu până la 500 de lei.

"Programul a debutat în mijlocul unor fenomene care se abat în fiecare an asupra României: inundaţiile. Destul de multe state au procedat la introducerea asigurărilor obligatorii după catastrofe majore. Deocamdată în România am avut recent numai inundaţii şi alunecări de teren, dar pierderile sunt destul de greu de acoperit", explică Bulugea.

PAID are în pre

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

GRAFIC Rata de promovare la Bacalaureat 2025 este de 74,3%, a doua cea mai mare din ultimii 15 ani – rezultate înainte de contestații

G4Media acum 41 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Rezultatele examenului de Bacalaureat 2025 arată că după prima corectare rata de promovare este de 72,1%, potrivit calculelor făcute de Edupedu.ro pe baza datelor publicate de Ministerul Educației și

Rezultate Bacalaureat 2025 Notele la BAC au fost publicate pe edu.ro

Ziua Constanta acum o ora
După o perioadă plină de emoții și pregătiri intense, absolvenții de liceu se pregătesc să afle primele rezultate la Bacalaureat 2025. Astăzi, 20 iunie 2025, la ora 11:37, notele de la probele scrise au fost publicate pe site-ul oficial bacalaureat.

Vladimir Ciorbă, patronul Nordis, poate părăsi România. Instanța i-a ridicat controlul judiciar

HotNews acum 52 minute
Curtea de Apel București a ridicat joi măsura preventivă a controlului judiciar impusă pe numele omului de afaceri Vladimir Ciorbă, cercetat în dosarul Nordis, potrivit deciziei publicate pe portalul justiției. Decizia este definitivă. „Admite în pa

Cele mai noi informații despre starea de sănătate a lui Ion Iliescu. Fostul președinte este „stabil cardiac”, dar rămâne internat la ATI

HotNews acum 3 ore
Ion Iliescu este conştient, stabil cardiac, cu asistare minimă respiratorie şi necesar de oxigen, a anunţat vineri Spitalul „Agrippa Ionescu”, unde fostul preşedinte se află internat din 9 iunie. „În legătură cu starea de sănătate a domnului Ion Ili

Oficial de la DNA Șeful secției de neurochirurgie a Spitalului Militar „Carol Davila“ din Capitală, urmărit penal pentru luare de mită

Ziua Constanta acum o ora
Colonelul Marian Mitrică, șeful secției de neurochirurgie din cadrul Spitalul Militar „Carol Davila“din Capitală, și alți doi medici au fost puși sub urmărire penală de procurorii anticorupție într-un dosar în care sunt acuzați de luare de mită. Pro

Alexandru Rafila l-a vizitat pe Ion Iliescu la spital. „I-a transmis un mesaj de încurajare și de sprijin”

HotNews acum o ora
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, l-a vizitat joi, 19 iunie, pe Ion Iliescu la Spitalul „Agrippa Ionescu”, unde fostul președinte se află internat din 9 iunie, anunță Ministerul Sănătății într-un comunicat. „În cursul zilei de ieri, 19 iunie, m

Peste 100 de militari români au participat la un important exerciţiu organizat de NATO în Polonia / Coalition Warrior Interoperability Exercise a reunit 3000 de participanţi din peste 40 de state aliate şi partenere ale alianţei nord-atlantice

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 100 de militari români au participat, în perioada 2–20 iunie, la cea de-a 26-a ediţie a Exerciţiului Coalition Warrior Interoperability eXploration, eXperimentation, eXamination eXercise (CWIX2

FOTO Poșta Română investește în uniforme moderne pentru angajați, cu un câștig financiar de 8 milioane de lei

Ziua Constanta acum o ora
Poșta Română face un nou pas important în procesul său de modernizare alocând 2,5 milioane de lei pentru achiziția unei noi serii de uniforme funcționale și personalizate pentru angajați. Investiția în imagine vine cu un beneficiu dublu: o economie

Rezultate Bacalaureat 2025 Doi elevi din Constanța au obținut media 10 la BAC

Ziua Constanta acum 56 minute
Absolvenții de liceu au aflat astăzi, 20 iunie 2025, primele rezultate la Bacalaureat 2025, după o perioadă marcată de emoții și pregătiri intense. Constanța se mândrește cu două medii de 10: un elev de la Liceul Teoretic „Callatis” Mangalia și unul

Accident grav în județul Botoșani, cu o ambulanță implicată: Doi tineri au murit pe loc, alți patru oameni au fost răniți

HotNews acum 4 ore
Doi tineri în vârstă de 18 și 21 de ani au murit, iar alte patru persoane au fost rănite în noaptea de joi spre vineri după ce o mașină s-a ciocnit cu o ambulanţă, pe E 58, în judeţul Botoşani, anunță ISU Botoșani, citat de Știri Botoșani. Accidentu

Vremea

București
acum

23°
vin.

16°/24°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/27°
lun.

18°/30°
Iasi
acum

19°
vin.

16°/23°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/26°
lun.

14°/27°
Constanta
acum

25°
vin.

20°/25°
sâm.

17°/24°
dum.

16°/23°
lun.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

13°/23°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/24°
lun.

14°/28°
Timisoara
acum

25°
vin.

17°/27°
sâm.

13°/27°
dum.

12°/31°
lun.

15°/34°