Garda Financiară a amendat cu peste 5 milioane de lei evazioniştii depistaţi în timpul sezonului estival.
Comisarii Gărzii Financiare (GF) Constanţa au verificat, în vara acestui an, circa 2.200 de operatori economici cu activitate sezonieră pe litoral, iar pentru neregulile constatate au dat amenzi de peste 5 milioane de lei şi au confiscat bunuri şi bani în valoare totală de 1,4 milioane de lei. Totodată, a fost suspendată activitatea a 230 de puncte de lucru ale agenţilor economici. Şeful GF Constanţa, Cristian Radu, a precizat că cele mai multe dintre amenzi au fost aplicate pentru neeliberarea bonurilor fiscale pentru sumele încasate, deşi numărul agenţilor economici care nu sunt dotaţi cu case electronice de marcat fiscal este „aproape inexistent". „Operatorii economici nu au luat în calcul cuantumul destul de mare al amenzii (între 8.000 şi 10.000 lei), confiscarea sumelor, precum şi suspendarea activităţii pentru punctul de lucru", a declarat comisarul-şef. El a menţionat că, din cauza nefiscalizării veniturilor, a fost suspendată activitatea unor cunoscute cluburi de pe litoral, precum şi a unor firme care au subînchiriat plaje în staţiunea Mamaia.
Garda Financiară a amendat cu peste 5 milioane de lei evazioniştii depistaţi în timpul sezonului estival.
Comisarii Gărzii Financiare (GF) Constanţa au verificat, în vara acestui an, circa 2.200 de operatori economici cu activitate sezonieră pe litoral, iar pentru neregulile constatate au dat amenzi de peste 5 milioane de lei şi au confiscat bunuri şi bani în valoare totală de 1,4 milioane de lei. Totodată, a fost suspendată activitatea a 230 de puncte de lucru ale agenţilor economici. Şeful GF Constanţa, Cristian Radu, a precizat că cele mai multe dintre amenzi au fost aplicate pentru neeliberarea bonurilor fiscale pentru sumele încasate, deşi numărul agenţilor economici care nu sunt dotaţi cu