Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mircea Lucescu: "Am dominat destul de categoric jocul cu Partizan"

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 17 septembrie 2010 ·

Şahtiorul pregătit de Mircea Lucescu a păşit cu dreptul în drumul spre "optimile" Ligii. Sursa: REUTERS

În sezonul în care şi-a propus calificarea cu orice preţ în grupele Ligii Campionilor la fotbal, Şahtior Doneţk, echipa românilor Mircea Lucescu şi Răzvan Raţ, n-a greşit, miercuri seară, în prima etapă a grupelor, învingând cu 1-0 formaţia sârbă Partizan Belgrad.

Meciul a fost stăpânit de "mineri", dar victoria s-a născut greu, cu 19 minute înainte de final. O lovitură liberă executată ca la carte de croatul Dario Srna a propulsat trupa din Doneţk pe locul secund în Grupa H, după Arsenal Londra, victorioasă cu 6-0 în dauna portughezilor de la Sporting Braga.

Dedicaţie pentru "Ferna"

După meci, Mircea Lucescu avea o mină preocupată. "A fost un meci dificil. Ne aşteptam. Am jucat cu o echipă care nu pierduse de 17 meciuri, care are mult entuziasm. Am dominat destul de categoric jocul cu Partizan. Adversarii n-au avut nicio ocazie de a marca. Noi am avut patru-cinci oportunităţi de a înscrie, dar am întârziat în faţa porţii. Nu am fost agresivi. Trebuie să ne mulţumim cu o victorie obţinută dintr-o lovitură liberă. Importante erau cele trei puncte", a afirmat "Il Luce".

Nici pe patronul Rinat Ahmetov nu l-a interesat cât de greu s-a conturat succesul. "Azi era foarte important să învingem", a spus miliardarul.

Eroul Srna i-a dedicat golul unui coleg aflat în suferinţă. "Victoria este pentru «Ferna» şi pentru fani", a spus căpitanul naţionalei de fotbal a Croaţiei. Brazilianul Fernandinho, grav accidentat la cel mai recent meci din campionatul Ucrainei, a fost silit să ia o pauză de câteva luni.

La gazde, Răzvan Raţ a fost miercuri titular, în timp din garnitura oaspeţilor a făcut parte şi Pierre Boya, fost atacant la Rapid.

Balaj a admirat brazilieni

"Bombele" au

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Sănătăţii: „TVA-ul la medicamente va rămâne la valoarea minimală / Sporul pentru condiţii vătămătoare la personalul TESA va scădea”

Gandul acum 35 minute
„Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului”, a declarat duminică ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, într-o intervenție la Digi24. „Putem să împărţim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe reţet

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 4 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 5 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Analiză: Industria jocurilor de noroc în genunchi, piaţa neagră explodează

Ziarul Financiar acum 2 ore
România continuă ofensiva fiscală asupra industriei jocurilor de noroc, propunând o nouă serie de majorări de taxe, cu scopul declarat de a creşte veniturile la buget cu până la 30%. În realitate însă, măsurile riscă să îngenuncheze definitiv piaţa

Un copil de trei ani murit după ce a fost lovit de o mașină. A fost lăsat nesupravegheat și a ieșit în stradă

Adevarul acum 45 minute
Un copil în vârstă de trei ani a murit sâmbătă seara, după ce a fost lovit de un autoturism pe o stradă din oraşul Bumbeşti-Jiu, din județul Gorj.

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 8 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Incidente la meciul FCSB – CFR Cluj: Petarde, suspiciuni de droguri şi sancţiuni

Mediafax acum 4 ore
În urma finalei Supercupa României, dintre FCSB şi CFR Cluj, jandarmii au întocmit un act de constatare privind folosirea de materiale pirotehnice, care a fost transmis Poliţiei Capitalei pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale. A

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum 47 minute
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Răspunsul Chinei după ce UE a scos-o de la licitații de 60 de miliarde de euro: „Nu avem altă opțiune”

HotNews acum 3 ore
Ministerul chinez al Finanțelor a anunțat duminică faptul că restricționează achizițiile guvernamentale de dispozitive medicale din Uniunea Europeană cu o valoare mai mare de 45 de milioane de yuani (6,3 milioane de dolari), ca răspuns la măsurile l

Un nou mandat de arestare cerut pentru fostul președinte din Coreea de Sud. Lista acuzațiilor se lungește

HotNews acum 57 minute
Un consiliu special însărcinat să ancheteze asupra legii marţiale impuse pentru scurt timp în decembrie în Coreea de Sud a cerut din nou duminică un nou mandat de arestare împotriva fostului preşedinte Yoon Suk Yeol, informează AFP şi Reuters, citat

Vremea

București
acum

35°
dum.

20°/35°
lun.

24°/38°
mar.

22°/38°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

33°
dum.

19°/34°
lun.

20°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/36°
Constanta
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
dum.

15°/32°
lun.

18°/37°
mar.

17°/35°
mie.

15°/23°
Timisoara
acum

36°
dum.

17°/36°
lun.

19°/41°
mar.

18°/39°
mie.

12°/18°