Cartea AMOR INTELLECTUALIS, avându-l ca autor pe Ion Vianu, este atractivă chiar prin subtitlu: Romanul unei educaţii, pentru aceia care, în mod constant, dar pe ascuns, şi-au potolit setea de cultură la izvorul limpede al acelui tip de educaţie de care a avut parte autorul. Aceasta avea un caracter de subversivitate şi cel care se dădea de gol risca foarte multe. Faptul de a fi surprins cu „Les fleurs du mal“ sub pupitru sau şoptind numele lui Baudelaire echivala cu un risc de exmatriculare. Pentru aceste motive, figura unui medicinist ca Ion Vianu stârnea pentru câţiva o profundă admiraţie şi un reazăm de speranţă. Personalitatea umanistă a lui Ion Vianu, o fiinţare atât pe tărâmul medicinii, cât şi pe cel al literaturii, a fost marcată tot timpul de vocaţia protestului. (...)

Student fiind, a avut curajul să nu cedeze presiunilor politice ale tovarăşilor săi obedienţi la ordinele partidului unic. Psihiatru fiind, nu s-a sfiit să-şi înciudeze şefii şcoliţi la Moscova prin aderarea la Psihanaliză, o psihoterapie anatemizată de aceştia ca idealistă şi decadentă. Pentru că umanismul lui Ion Vianu l-a chemat necontenit să fie de partea libertăţii, a participat la protestul grupului Goma, iar la sfârşitul carierei sale de psihiatru a fost un lider a Asociaţiei Psihiatrilor Liberi, punându-şi competenţa în slujba reparării prejudiciilor produse de utilizarea psihiatriei comuniste în scopuri politice. Cântărind greutatea celor trei perioade ale aplicaţiilor sale: filologice, medicale şi literare, ajungem imediat la concluzia că medicina „a stat în faţă“. Mai importantă pentru cronică mi se pare perioada studenţiei acoperind parte din anii ’50, în care s-a produs crepusculul medicinii tradiţionale româneşti. Într-adevăr, este perioada înlăturării de la catedră, prin posesorii de dosare doldora de isprăvi politice şi prin predici cu antecedente proletare, a pr