Am ajuns în Iaşi, la Spitalul Clinic de Recuperare, înainte de ziua anunţată pentru interviu, însoţind, chipurile ca o rudă apropiată, un pacient ce venea din Dorohoi. Era dintr-un sat, dar se mutase la fata lui, la oraş. Fiind pătruns de bunele intenţii ce mă animau şi sprijinit de comportamentul firesc al pacientului, nu a fost o problemă să fiu acceptat şi să pot pătrunde pe secţie. „Dacă inspectorii unor comisii de control sau de acreditare a spitalelor, gândeam eu, entuziasmat de ideea proprie, ar folosi pentru fiecare nouă unitate luată în vizor această procedură şi ar merge acolo mai întâi ca pacienţi sau aparţinători, ar putea obţine, într-un timp record, o bună parte din informaţiile de care au nevoie. Restul ar fi doar ştiinţă, corectitudine, profesionalism.“ Entuziasmul de la început a ţinut însă doar până am ajuns – ca însoţitor al acelui pacient – pe secţie…Un reportaj de Iftimie Nesfântu.

Publicitate Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Am ajuns în Iaşi, la Spitalul Clinic de Recuperare, înainte de ziua anunţată pentru interviu, însoţind, chipurile ca o rudă apropiată, un pacient ce venea din Dorohoi. Era dintr-un sat, dar se mutase la fata lui, la oraş. Fiind pătruns de bunele intenţii ce mă animau şi sprijinit de comportamentul firesc al pacientului, nu a fost o problemă să fiu acceptat şi să pot pătrunde pe secţie. „Dacă inspectorii unor comisii de control sau de acreditare a spitalelor, gândeam eu, entuziasmat de ideea proprie, ar folosi pentru fiecare nouă unitate luată în vizor această procedură şi ar merge acolo mai întâi ca pacienţi sau aparţinători, ar putea obţine, într-un timp record, o bună parte din informaţiile de care au nevoie. Restul ar fi doar ştiinţă, corectitudine, profesionalism.“ Entuziasmul de la început a ţinut însă doar până am ajuns – ca însoţitor al acelui pacient – pe