Poetul de la poarta dinspre nord
de Adrian Alui Gheorghe
Cele cinci fotografii de pe coperta a IV-a a ultimei cărţi înfăţişându-l pe Adrian Alui Gheorghe, poetul nemţean, în tot atâtea ipostaze, să reprezinte oare feţele poeziei sale actuale? Să fie poetul atât de proteic sau este doar o strategie editorială - nu ştiu cât de inspirată - de a se prezenta în faţa unui public care doreşte să aibă de-a face cu oameni serioşi, „la costum“, dar şi cu joviali pentru care pălăria roşie de cowboy reprezintă mesajul unui bărbat privindu-ne de sub borurile largi, aşa ca în reclamele la „Marlboro“?
Până să fumăm liniştiţi ce a vrut poetul să „spună“ cu chinta sa foto, trebuie remarcat parcursul de anduranţă al unui scriitor care a debutat în 1985 cu „Ceremonii insidioase“, carte pe care am citit-o din biblioteca de poezie a redacţiei Ramuri, unde el trimisese o bucată. Am găsit-o abia după 1990 (până la acea dată Alui Gheorghe mai publicase una, „Poeme în alb-negru“), însă numele poetului născut în 1958 îmi era cunoscut din revistele literare ale vremii. Corespondenţa lui cu Aurel Dumitraşcu, publicată după moartea timpurie a acestui poet-fanion al zonei, arată o preocupare pentru autenticitate în poezie, ca şi pentru rebeliune într-un spaţiu ostil poeziei - mă refer la ideologia nocivă a epocii.
Există o credinţă, ca şi un postulat al acesteia, potrivit cărora în sâmburele primei cărţi de poezie stă, calm, irigat de o placentă vorbitoare, planul întregii opere ulterioare - în cazul în care aceasta este într-adevăr demnă de o „natură“. Alui Gheorghe nu face excepţie şi, într-adevăr, tonul său ceremonios, post-romantic străbate majoritatea cărţilor sale de până azi (cu tot cu antologii, a ajuns la douăsprezece), întretăiat uneori cu sunetul polemic al unuia căruia nu-i este indiferentă vocaţia morală. Aşa zicând, Alui Gheorghe este un hidalgo care se îns
