Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pentru că vânzările merg prost, pieţarii îşi aruncă marfa la gunoi

Publicat in Adevarul, vineri 17 septembrie 2010 ·

Deşi ţăranii au tarabele pline cu produse pentru toate gusturile, clienţii nu cumpără, deoarece preţul legumelor a crescut cu peste 40%.În lipsa banilor, focşănenii pun mai puţine conserve. Roşiile, gogoşarii, ardeii şi castraveţii se strică văzând cu ochii pe mesele producătorilor din pieţele din Focşani.

Focşănenii se plâng că nu mai au bani pentru a-şi pune la borcane zacusca, bulionul şi murăturile. "S-au dus vremurile când vindeam legumele cu sutele de kilograme. Am tone de roşii care s-au stricat şi a trebuit să le dăm o parte la animale, iar altă parte chiar am aruncat-o la tomberoane", spune Ioana Vasilescu, producător din comuna Garoafa.

Aceasta explică şi care sunt cauzele care îi determină pe ţărani să renunţe la marfă.

"Nu mai are lumea bani să facă zacuscă, bulion şi fel de fel de conserve. Nici murături nu mai pun aşa de multe. Varză merge mai bine petru că este mai ieftină şi se foloseşte la mai multe. Gogoşarii s-au stricat, ardeii la fel, ca să nu mai vorbim de castraveţii care sunt goi la mijloc", adaugă comercianta.

Chiar dacă marfă există din belșug, piețarii nu se gândesc să mai scadă din preţ pentru că asta ar face ca pierderile să fie şi mai mari. Astfel, preferă să arunce marfa, deşi unii cumpărători ar fi dispuşi să zăbovească mai mult în faţa tarabelor dacă vânzătorii ar mai reduce preţurile.

"Am avut cheltuieli cu producţia, transportul, mai plătim şi chiria la masa din piaţă şi nici nu gândim să mai lăsăm la preţ, chiar dacă lumea se vaită că nu are bani", atrage atenţia Radu Ciocârlan, comerciant.

"Cumpărăm doar cu sacoşa"

Focşănenii recunosc că nu mai merg la piaţă cu sacii, ci doar cu sacoşele.

"Dacă anul trecut am cumpărat saci întregi de roşii, varză şi alte legume pentru conserve, anul acesta am venit la piaţă doar cu sacoşa. Am cu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 4 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

RECOMPENSĂ pentru prinderea lui Emil Gânj. Ce sumă va primi persoana care oferă poliției informații despre criminalul căutat de o săptămână

Gandul acum 47 minute
Informații noi în cazul crimei din Mureș! Surse apropiate anchetei au confirmat pentru Gândul că poliția a pregătit o recompensă de 5.000 de euro, pentru persoana care oferă informații ce duc la prinderea lui Emil Gânj. Recompensa va fi primită pe l

Mama criminală din Galați, care şi-a ucis în bătaie fiica în vârstă de 9 ani, condamnată la peste 28 de ani de închisoare

Adevarul acum 49 minute
Femeia din Galați care și-a omorât în bătaie propria fiică de doar 9 ani a primit o pedeapsă de peste 28 de ani de închisoare. În același dosar, unchiul și mătușa copilului au fost condamnați pentru complicitate, iar instanța a dispus și daune moral

Parlamentari PSD și AUR îi cer lui Ilie Bolojan să revizuiască măsurile din Educație: „Soluțiile adoptate în Educație pot avea efecte negative”

Mediafax acum 37 minute
Un grup de parlamentari din PSD și AUR a transmis o scrisoare deschisă prim-ministrului Ilie Bolojan, în care solicită reevaluarea măsurilor restrictive din sistemul educațional. Aceștia avertizează că deciziile recente „pot genera efecte negative p

Preşedinţii Curţilor de Apel îl contrazic pe Ilie Bolojan: „Vârsta medie reală de pensionare este de 54 de ani”

Gandul acum 35 minute
Preşedinţii Curţilor de Apel condamnă ferm discursul public susţinut, bazat pe manipulare şi dezinformare, îndreptat împotriva judecătorilor, atrăgând atenţia asupra consecinţelor nocive ale acestuia cu privire la dreptul cetăţenilor la un proces ec

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 9 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Scandal cu bâte și cuțite între două familii, în fața Spitalului Universitar din București. Șase persoane au fost arestate, alte 18 au fost amendate

HotNews acum 2 ore
Șase persoane au fost arestate preventiv în urma unui conflict izbucnit între membrii a două familii care s-au încăierat în fața Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, din Sectorul 5. Pentru aplanarea conflictului, au intervenit inclusiv luptă

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 10 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Preşedinţii curţilor de apel condamnă „ferm” discursul bazat „pe manipulare şi dezinformare” îndreptat împotriva judecătorilor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinţii curţilor de apel condamnă „ferm” discursul public susţinut, bazat „pe manipulare şi dezinformare”, îndreptat împotriva judecătorilor, arătând că o dezbatere privind vârsta şi condiţiile d

Reacţia CSM după criticile venite din spaţiul public: Doar 5 judecători s-au pensionat la 48 de ani

Ziarul Financiar acum 30 minute
Magistraţii se apără în faţa criticilor dure venite din spaţiul public, dar şi din mediul politic, referitoare la vârsta de pensionare a judecătorilor şi procurorilor. Consiliul Superior al Magistraturii contrazice opinia că în justiţie ar exista pe

Vremea

București
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

21°/35°
mie.

21°/36°
joi

22°/32°
Iasi
acum

30°
lun.

18°/32°
mar.

19°/34°
mie.

18°/33°
joi

18°/26°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

20°/29°
mie.

23°/29°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

17°/28°
mar.

16°/31°
mie.

16°/29°
joi

15°/23°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

19°/34°
mie.

20°/32°
joi

15°/28°