Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava: Portret/ Cătălin Maximiuc promovează folclorul din „dulcea Bucovină“

Publicat in Adevarul, vineri 17 septembrie 2010 ·

Om de radio şi televiziune, interpretul încântă românii din străinătate cu melodii populare din Suceava.

Artistul s-a născut în zona Bucovinei şi a descoperit pasiunea pentru muzica populară încă din copilărie. „Încă în 1987 m-am înscris la Şcoala Populară de Artă din Suceava la Secţia Teatru, pentru că mă visam actor, dar un an mai târziu m-am transferat la Canto“, povesteşte Cătălin.

Cea care l-a determinat să descopere tainele muzicii a fost bunica sa. „Îmi cânta tot timpul când eram copil, apoi crescând o ascultam mereu pe inagalabila Mina Pâslaru, cea mai mare doinitoare a Moldovei şi Bucovinei“, a mai spus suceveanul.

Zeci de diplome şi medalii

A debutat pe scena Casei de Cultură din Câmpulung Moldovenesc, alături de orchestra „Doina Rarăului“ la Cântarea României. Apoi a început să colaboreze cu diverse formaţii. „Am obţinut peste 34 de premii, diplome şi medalii în carieră. În 1994 am fost cooptat la Ansamblul folcloric profesionist «Rapsodia Călimanului» din Topliţa. Tot atunci am realizat primele imprimări la Televiziunea Română. Până atunci mai apărusem în diferite emisiuni“, ne-a declarat artistul.

Din toamna anului 1996 este angajat al Societăţii Române de Radiodifuziune Bucureşti, ca redactor şi realizator de emisiuni folclorice pentru Radio România Internaţional. Realizează emisiuni şi la Televiziunea România. Aceste proiecte nu l-au împiedicat să urce pe scenă „Am mers în turnee atât în ţară, cât şi în străinătate cu diferite formaţii. Cele mai multe alături de Ansamblul «Cununiţa» din Satu Mare“, a declarat suceveanul. Are două albume, o casetă şi un CD, care însumează în jur de 30 de melodii. „Albumele conţin piese personale, dar şi unele preluate din repertoriul unor interpreţi care astăzi nu mai sunt printre noi“, a adăugat Maximiuc.

întrebări şi răspunsuri

Ce planuri de viitor aveţi?

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe luni, 24 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 59 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Scandal pe plajă la Eforie. Mai mulți turiști s-au luat la bătaie. Poliția îi audiază pe cei implicați VIDEO

Ziare.com acum 51 minute
Un conflict izbucnit în Eforie Nord s-a soldat cu o anchetă a poliției. O agresiune fizică în care au fost implicate mai multe persoane, duminică, 23 iunie, a început pe plajă și a continuat în apropierea acesteia. „La data de 23 iunie, în jurul ore

Daghestan: Bărbaţi înarmaţi au atacat o biserică, o sinagogă şi un post de poliţie

Mediafax acum o ora
Şase ofiţeri de poliţie au fost ucişi şi 12 răniţi după ce bărbaţi înarmaţi au deschis focul într-o serie de împuşcături în regiunea Daghestan din Rusia, a anunţat ministerul de interne. Atacurile au vizat o sinagogă şi o biserică ortodoxă din Derbe

Accident la o fabrică de lactate: Patru bărbați au căzut într-un bazin de decantare. Doi au murit. A fost chemat elicopterul SMURD VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Patru bărbaţi au căzut, duminică, 23 iunie, într-un bazin de decantare din curtea unei fabrici de caşcaval din localitatea Ibăneşti, judeţul Botoşani. Echipajele de salvare i-au scos pe cei patru în stop cardiorespirator. În cazul uneia dintre victi

Echipa masculină de sabie a României a câștigat medaliile de argint la Campionatele Europene

Ziua Constanta acum 2 ore
Echipa masculină de sabie a României (Răzvan Ursachi, Radu Niţu, Matei Cîdu, George Vlad Covaliu) a obţinut medaliile de argint, duminică, la Campionatele Europene de scrimă pentru seniori de la Basel (Elveţia), după ce a fost învinsă de Ungaria cu

Informații de ultimă oră Ar fi fost găsit cadavrul tânărului luat de viitura râului Natisone din Italia

Ziua Constanta acum 6 ore
Un cadavru a fost găsit duminică dimineaţă în râul Natisone, în apropierea albiei unde a avut loc accidentul în care au fost implicaţi cei trei tineri români. Deocamdată nu există o identificare oficială, dar este practic sigur că este vorba despre

Un echipaj cu paramedici SMURD, pregătit să intervină 24 de ore din 24 pe Transfăgărăşan

Mediafax acum 4 ore
ISU Argeş a anunţat deschiderea unui punct de lucru temporar pe Transfăgărăşan. Punctul este încadrat cu un echipaj de paramedici SMURD, care va interveni la nevoie pentru asigurarea primului ajutor calificat cu o ambulanţă, 24 de ore din 24, până l

F1: Max Verstappen s-a impus în Marele Premiu al Spaniei

News.ro acum 5 ore
Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) s-a impus fără probleme în Marele Premiu al Spaniei la Formula 1 şi conduce în clasamentul piloţilor cu un avans considerabil, îndreptându-se spre al patrulea titlu mondial. Max Verstappen (Red Bull) a reuşi

Tricolorii au intrat în procesul de refacere pentru meciul decisiv cu Slovacia

Mediafax acum 12 minute
Pe lângă terapia cu vacuum şi tratamentele pe care tricolorii le au în program cu staff-ul medical, aceştia au intrat în piscina cu apă rece şi în bazin, pentru un proces de refacere mai eficient şi mai rapid, anunţă FRF. Ultimul meci din grupă, dec

ANM emite avertizare Cod Roşu de vreme rea în Sibiu

Mediafax acum 7 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Roşu valabilă până la ora 15.50, în zece localităţi din Sibiu. Se vor semnala grindină de medii şi posibil mari dimensiuni, vijelie cu rafale de peste 90 km/h, averse torenţiale ce pot

Vremea

București
acum

28°
dum.

19°/36°
lun.

20°/35°
mar.

22°/33°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

23°
dum.

18°/30°
lun.

18°/25°
mar.

16°/27°
mie.

15°/28°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/25°
lun.

20°/25°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

19°/30°
lun.

18°/26°
mar.

16°/29°
mie.

18°/27°
Timisoara
acum

23°
dum.

21°/34°
lun.

19°/31°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°