Dan Rimbu a continuat sa critice, cu constatari la nivelul orasului. - Ce naiba mai vrea cheagul?! - Orasul... - Atunci, sariti pe el. Sa se sature! Dan Rimbu trecuse de jumatate de secol cu doua decenii si era intelept rau. De regula, statea intr-un fotoliu comod in micuta sa terasa si scruta intinderile de peste oras, ca si vazduhurile infinite. Prefera sa stea singur, in fata cu o bere la cutie si alaturi cu un ziar, niciodata din ziua aparitiei. Mintea lui Rimbu zburda zglobie de la latratul ciinilor vagabonzi, pina la preocuparea privind sfirsitul Terrei, cind soarele va deveni dodolot nu gluma si va pirjoli totul, neraminind nici praf, nici pulbere. Evident ca Dan nu-si punea problema daca nu cumva praful si pulberea sint cam acelasi lucru, dar, eliminindu-le pe ambele, avea impresia ca este mai precis. - Cutia asta de bere (o cerceta invirtind-o), cita risipa... Ce super este vopsita si cit de pretios este aluminiul azi... Ofta prelung si berea nu-i mai provoca o deplina placere. Trecind peste lipsa de preocupare a societatii de consum, peste inconstienta cu care oamenii isi taie craca de sub picioare, Dan Rimbu ofteaza a neputinta. - Stai sa vezi cind si Asia va deveni societate de consum... Tocmai atunci cineva suna la poarta. Suna prelung si repetat, reluind procesul aproape imediat. - Este un om nervos si... prost crescut. Rimbu striga mai vioi spre solicitant: "Cine-i?" - Primaria, se aude o voce stridenta. - Asteptati, va rog, raspunde batrinul. Coboara vioi si se duce la poarta. Acolo, un individ care se dorea fioros tinea un carnet deschis pe care il tot batea, cam prea furios, cu un pix. - Ati facut o reclamatie? - Da. - Si ati dat-o unui jegos de ziar? - Eu zic ca-i un ziar ca toate celelalte. Il cunosteam pe Aurel... Lumea spune ca-i cel mai bun. - Lasa, il intrerupe brusc cerberul, este ziarul lui... Batrinul se infurie si o taie scurt: - De asta m