"Nu poti trata trupul fara a tine seama de suflet. Plantele fac jumatate, sufletul omului face partea cealalta". Asta-i taina transmisa din generatie in generatie de catre renumitii culegatori de plante din localitatea bihoreana Poieni. Descantecele si ritualurile legate de plante coboara din negura vremurilor, de la vracii lui Zamolxis
"Buruienarii" din Poieni
"Asa ne-am nascut noi aici, culegatori de plante, buruienari, cum ne zic oamenii din celelalte sate. Este o indeletnicire veche de cand lumea. Asta stim, asta facem. Omul face ce stie si ce poate, bunul Dumnezeu completeaza cu cealalta parte", spune Alexandru Albut, urmasul unuia dintre cei mai vechi culegatori de plante din judetul Bihor.
Criza ce bantuie lumea n-a apucat sa intre pe ulitele asfaltate ale culegatorilor de plante din satul Poieni. "N-avem timp sa ne gandim la criza", spun localnicii. Pentru ei, timpul se invarte in jurul plantelor. Anul incepe cu ciubotica cucului, vara se incheie cu pedicuta, iar toamna se termina cu radacinile de untul-pamantului. Doar iarna satenii-s in repaus, ca si plantele pe care le culeg.
Satul se intinde ca un sirag de margele la poalele Muntilor Apuseni, in partea de nord-est a Depresiunii Beiusului. Ziua-n amiaza mare, ulitele-s pustii. Nici tipenie de om. Din poarta-n poarta, si pe-o parte si pe alta a drumului, stau parcate autoturisme nou-noute. Toata suflarea satului este ocupata cu culesul, sortatul, uscatul plantelor medicinale si preparatul leacurilor. De la rasaritul soarelui si pana la apus.
Mihaita Albut Atat. Dupa ce se lasa umbrele, nimeni nu mai pune mana pe nici o floare. Plantele sunt lasate sa se odihneasca pana a doua zi, dupa ce se ia roua. Ca si ierburile lor de leac, oamenii par misteriosi la inceput, apoi, pe masura ce te apropii de ei, se deschid ca petalele florilor in razele soarelui de vara.
