Mulţi dintre cei care mi-au citit editorialul trecut au ţinut să-mi trimită diverse mesaje, mai mult sau mai puţin difuzabile, pe diverse căi. Pentru cei care nu au ştiu despre ce vorbesc, amintesc că titlul editorialului de zilele trecute a fost: Sex nebun cu doi jandarmi năstruşnici. După cum am anticipat, cei doi oameni ai legii imaginari au stârnit interesul multor cititori, care au avut o „mică", în sensul că scena de sex în care erau angrenaţi cu o minoră nu a fost decât o invenţie de a mea pentru a demonstra ca ne place cuvântul „sex". În aceste condiţii, dacă tot recunoaştem că una dintre obsesiile noastre este sexul, de ce să ne mai fâstâcim? De ce să nu acceptăm că suntem altfel, pentru că asta suntem, fie că ne place sau nu. Ce ar însemna ca toţi să fim „pe bune"? Efectul produs de mişcările comportamentale ar fi mai sesizabile decât cele ale micilor plăci tectonice. Lumea s-ar schimba radical. Staţi, mi-am adus aminte că trebuie să scoatem o componentă din exerciţiul nostru de imaginaţie: Poliţia. Dacă fiecare ar face ce l-ar tăia capul ar mai exista linişte, ar mai exista echilibru? Eu cred că da şi ştiţi de ce? Pentru că numărul celor care preferă să trăiască în armonie este mai mare decât cel al iubitorilor de ilegal. Sunt conştient de faptul că mulţi spun ca fabulez şi ca, cel mai probabil, regretă că citesc aceste rânduri însă rolul acestui editorial este să determin cât mai multe persoane să viseze la ce nu pot face niciodată, măcar pentru câteva secunde. Pentru că doar asta ne mai decuplează de la stresul cotidian. Chiar dacă visele sunt o pierdere de timp, după cum spun unii, ele ne ajută să accesam o lume interzisă, o lume a tuturor posibilităţilor. Nu aş vrea să las impresia că sunt prins într-un vis fără sfârşit şi că nu am altceva în gând decât să-mi imaginez diverse situaţii în care eu am rolul principal, normal, doar sunt în