„Pricină folositoare a tuturor de obşte, căci ea împodobeşte pe oameni cu înţelepciunea, cu cuvântul, cu luminarea credinţei“, învăţătura, cea care înnobilează sufletul cu dragostea aproapelui din care izvorăşte păzirea dreptăţii, a fost preocuparea principală a boierilor, oamenilor cu dare de pe meleagurile olteneşti.

Un pas important pe calea dezvoltării învăţământului îl fac boierii divaniţi de la Craiova, care trimit la 23 octombrie 1816 o anafora domnului ţării Caragea, prin care cer să plătească mai bine dascălii de limba greacă, fiindcă altfel „nu putem să dobândim dascăli procopsiţi“, se menţionează în paginile lucrării „Ani de lumină“ a lui Andrei Nicolae.

Erau vremuri în care lumea credea în puterea miraculoasă a învăţăturii care înnobilează, împodobeşte frumos un caracter, un om, desăvârşindu-l.

Lucrurile aveau alt mers, se orânduiau după alte reguli. Dovada o fac mărturiile din pagini de document. O adresă trimisă la 9 ghenarie 1832 ne dezvăluie un orar al învăţăceilor de odinioară. „Stanciu Căpăţîneanu preda unui număr de 27 copii gramatica de la 8 ciasuri până la 10 şi aritmetica după prânz, de la 2 până la 4 ciasuri, Aaron Florian preda celor 13 ucenici ai săi geografia de la 10 la 12 ciasuri şi istoria sfântă după prânz de la 3 până la 5 ciasuri, iar Grigore Pleşoianu urmează cu 20 de ucenici la amândouă clasurile împrumutatei învăţături“.

Mai apoi, după „noua întocmire“ dată învăţământului public se vor ţine „două eczamene“ pe an (unul pe semestru). Amândouă sunt la publice. La încheierea fiecărui examen, profesorii au obligaţia să întocmească două cataloguri în care să înregistreze pentru toţi şcolarii „cele trei observaţii“, adică „frecquentaţia, purtarea şi gradul învăţăturii“.

Amintirile unor elevi de odinioară

Aşa erau lucrurile, aşa se consumau ele, într-un alt decor, după alte reguli, cu alte pe