În fiecare dimineaţă, la şapte şi jumătate, sora cea mare o lăsa la grădiniţă, înainte să meargă la şcoală. Părinţii munceau de dimineaţa până seara, nu se puteau strecura din program. Alexandra pleca de acolo după-amiaza, când „Doamna“ termina orele şi o ducea acasă. În perioada aceea i-au descoperit talentul. Astăzi, este unul dintre beneficiarii proiectului BCR Speranţe.

Când voia să cânte, deschidea larg geamul de la cameră şi îşi imagina că este ecranul televizorului. A trecut o vreme de atunci. Alexandra Cioculescu a împlinit zece ani. O fetiţă cu păr lung şi blond, uşor ondulat, înaltă şi slăbuţă. Vorbeşte mult, râde şi nimic din gesturile pe care le face nu par nefireşti. „În fiecare semestru, în unitate se desfăşurau concursuri. Atunci au participat patru grupe. Erau trei probe, de poezie, dans şi cântec, dar noi ne pregătiserăm doar pentru ultima. Alexandra a făcut din trei poezii una, luând din fiecare versurile pe care şi le amintea. După ce au început să anunţe premiile, am adunat copiii şi am vrut să plecăm. Nu luaserăm nici menţiune, nici III, nici II... de ce să mai stăm? Când am auzit «Marele Trofeu se acordă Alexandrei Cioculescu» nu mi-a venit să cred“, îşi aminteşte Lucia Cârlig, educatoarea Grădiniţei „Dumbrava minunată“. Copilul cu păr blond nu era doar înzestrat cu o voce deosebită: „Avea personalitate puternică şi era foarte muncitoare. Repetam un cântecel de câteva ori în clasă şi îi dădeam caseta acasă. A doua zi venea cu el învăţat. Iar când mergeam la concursuri, voia mereu locul întâi“. Era vedeta grupei. Însă n-avea nimic din răsfăţul şi orgoliul celor care se simt dintr-o dată în centrul atenţiei. N-aveau cum să n-o îndrăgească. Mai ales că Alexandra nu era tocmai alintată de soartă. Părinţii munceau zi-lumină şi doar seara aveau timp să se ocupe de ea. Mihaela, sora mai mare, o aducea dimineaţa la grădiniţă, apoi pleca la şc