Băimărenii iubitori de folclor vor avea parte în perioada 20-21 septembrie, de un adevărat regal folcloric oferit de Ansamblul Folcloric Naţional Transilvania.
Este vorba despre două spectacole-concurs, „Tezaur Folcloric Moştenitorii” şi „Muguri de Tezaur”, care vor avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor din Baia Mare. Atât spectacolul de luni, 20 septembrie, cât şi cel de marţi, 21 septembrie, vor debuta de la ora 18.00 cu invitaţi de seamă ai folclorului românesc. Astfel, luni vor evolua pe scenă Dumitru Fărcaş, Maria Butaciu, Angela Buciu, Nineta Popa, Maria Murgoci, Anghelina Timiş, Florentina şi Petre Giurgi, Ovidiu Homorodean, Ancuţa Corlăţan, Georgel Nucă.
Marţi, băimărenii vor fi încântaţi de prezenţa interpreţilor: Dumitru Fărcaş, Cristian Pomohaci, Petrică Stoian Mâţu, Nicolae Sabău, Mariana Deac, Ileana Bumbar, Titus Perşe, Voichiţa Nemeş Andreica, Ciprian Zopota, Angelica Fluture, Maria Filimon, Diana Cârlig, Adela Şanta, Virginia Irimuş. Pentru spectacolul de luni, intrarea este gratuită, iar pentru cel de marţi, preţul unui bilet este de 10 lei. Biletele se găsesc la sediul Ansamblului Transilvania, în spatele Casei de Cultură a Sindicatelor din Baia Mare.