Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Portret/ Adrian Vădeanu: „Arta prinde cele mai sincere momente ale vieţii”

Publicat in Adevarul, sâmbătă 18 septembrie 2010 ·

Specializat în sculptura clasică, nu se dă la o parte nici din faţa provocării ridicate sculptura din materiale alternative.

Artistul gălăţean face parte din grupul plastic „Athanor", care reuneşte plasticieni gălăţeni non-conformişti. Scopul lor este de a demonstra că pot creea opere şi din materiale mai puţin „ortodoxe".

„Ca să fiu sincer, de-abia anul acesta, cu ocazia taberei de sculptură «Alandala», am avut ocazia de a realiza prima operă de acest gen. De obicei realizez sculpturi din metale, lemn şi alte materiale tradiţionale", ne-a mărturist Adrian Vădeanu.

A debutat în artele plastice în urmă cu 12 ani. „Era vorba de o lucrare din fier şi reprezenta lucrarea mea de licenţă", spune artistul.

„Pofta vine mâncând" i se potriveşte lui Adrian Vădeanu. Cu fiecare zi petrecută printre lucrări pasiunea sa a devenit una şi mai mare.

„Fiecare lucrare trebuie tratată separat, în sensul de a pune pasiunea în tot ceea ce faci. Doar aşa poţi reuşi. Dacă îţi respecţi munca, fără să trişezi, şi faci totul cu sufletul deschis, nu poţi decât să faci lucruri bune", ne-a mai declarat Adrian Vădeanu.

Artistul consideră că în România sunt foarte mulţi tineri care sunt talentaţi şi pasionaţi, doar că poporul nostru nu înţelege încă foarte bine culura. „Noi, românii, preferăm în weekend să bem o bere şi să mâncăm mici. E adevărat că nici noi nu avem muzeele de afară, dar lipsa de interes pentru arte este evidentă", ne-a mai spus sculptorul.

Plasticianul speră că atmosfera culturală din ţara noastră să se îmbunătăţească în următorii ani. „Se organizează în ţară destul de multe tabere de creaţie. Chiar şi la Galaţi sunt astfel de evenimente. Aici, tinerii, pot învăţa foarte bine tainele artei plastice, iar publicul se poate educa", a conchis Vădeanu.

A afectat criza şi arta?

Cu siguranţă. Lipsa banilor afectează şi cultura, ca oric

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion care zbura pe ruta Sibiu – Munchen a aterizat de urgenţă la Timişoara

Libertatea acum 7 ore
Un avion pe ruta Sibiu-Munchen a aterizat de urgență la Timișoara, marți, 7 ianuarie, din cauza unei uși de acces la conectorul pentru căști care a rămas deschisă sau s-a deschis în timpul zborului, a relatat site-ului de aviație BoardingPass.

România va vinde gaz Germaniei, din exploatările Neptun Deep. Compania OMV a încheiat un acord

Ziua Constanta acum 7 ore
România devine un exportator important de gaze naturale, semnând un acord cu Germania Acordul este încheiat pentru o perioadă de cinci ani şi prevede furnizarea de 15 terawaţi/oră de gaze naturale din proiectul Neptun Deep România va vinde gaz cătr

„Toţi îşi pot permite”. Donald Trump cere membrilor NATO să majoreze cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB

Mediafax acum 8 ore
Donald Trump a făcut apel la membrii NATO să îşi majoreze cheltuielile pentru apărare de la 2% la 5%. Preşedintele ales al SUA a criticat de mai multe ori ţările membre NATO că nu îşi plătesc partea.

Bărbat salvat în ultima clipă de pompieri. Căzuse într-o fântână adâncă de 30 de metri VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Intervenție de urgență a pompierilor din Dolj, marţi seară, 7 ianuarie, pentru salvarea unui bărbat de aproximativ 36 de ani care a căzut într-o fântână adâncă de 30 de metri şi cu diametrul de 100 de centimetri. ”În acest moment se intervine în loc

UPDATE - Prahova: Turist străin rănit, după ce a sărit cu un snowmobil în albia pârâului Azuga. El a suferit un traumatism cranian grav şi a murit la spital

News.ro acum 9 ore
Un turist străin a fost grav rănit, marţi, după ce a sărit cu un snowmobil în albia pârâului Azuga. Deşi purta cască de protecţie, bărbatul a suferit un traumatism cranian, fiind transportat în stare gravă la spital unde a decedat.

Caz șocant în Germania: Un cuplu a mărturisit cum a ucis două refugiate ucrainene pentru a le fura copilul

HotNews acum 12 ore
Un cuplu de germani a mărturisit marţi că au ucis o refugiată ucraineană şi pe mama acesteia, în martie 2024, pentru a le fura copilul, relatează agenția germană DPA, preluată de Agerpres. În prima zi a procesului de la Tribunalul districtual din Ma

Angel Tîlvar: Execuţia bugetară pe anul trecut se va apropa de sută la sută / Am avut alocare de 2,28- 2,29 la sută din PIB şi avem cheltuieli de 2,26%

News.ro acum 6 ore
Ministrul Apărării, Angel Tîlvar, a decarat, marţi seară, că este mulţumit de execuţia bugetară pentru anul trecut care se apropie de sută la sută. Potrivit ministrului, MApN a avut o alocare de 2,28 la sută din PIB şi a cheltuit 2,26 la sută. ”Exec

Daniel Funeriu: Vreau ca toţi băieţii români, între 18 şi 20 de ani, anual, să facă două luni de pregătire militară / Obligatoriu pentru băieţi, opţional pentru fete

News.ro acum 8 ore
Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu anunţă că se angajează public ca, dacă va fi ales preşedinte, domeniul apărării să primească 3,5% din PIB, iar o parte din buget să fie alocată pentru echipamente militare de top fabricate în România. El s

Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, a murit

Ziua Constanta acum 13 ore
Jean-Marie Le Pen, lider istoric al extremei drepte franceze, a murit la 96 de ani. Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, finalist al alegerilor prezidenţiale din Franţa din 2002, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 96

Ana Birchall candidează din nou la alegerile prezidențiale: „Prea mult timp ne-am mulțumit cu mai puțin decât merităm”

HotNews acum 8 ore
Ana Birchall a anunțat, printr-o postare pe Facebook, că va candida și la scrutinul prezidențial din 2025. La cel de la finele anului trecut, a candidat din postura de independent și a obținut 42.853 de voturi, ceea ce reprezintă 0,46% din voturile

Vremea

București
acum

mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

7°/12°
sâm.

4°/7°
Iasi
acum

mie.

4°/15°
joi

8°/14°
vin.

4°/14°
sâm.

1°/7°
Constanta
acum

mie.

6°/13°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
sâm.

6°/9°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/13°
joi

6°/13°
vin.

1°/8°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

mie.

7°/14°
joi

7°/15°
vin.

2°/10°
sâm.

1°/4°