O prind cu un cleste, chiar in zona gatului, o ridic cu atentie ca sa i se poata intinde tot corpul.
E un exemplar de lungime medie, cam 50-55 cm. Il tin la distanta bratului de mine. Sa nu-i dea ceva prin gand Ma priveste fix, cu ochi opalini, pe sub cozorocul sprancenelor. Vai, ce uitatura rea! Ma trec fiori. Capul tesit, mai lat in partea dindarat, se termina cu o ridicatura, ca un mic corn. In frunte are o pata ce aduce cu litera "H". Imbracamintea corpului, cenusie, cu un zig-zag de culoare mai inchisa pe spate. Ii ating, cu fereala, cornul. E moale si solzos.
Ne privim din nou in ochi, apoi o strang usor. Deschide gura si-i vad cei doi colti veninosi si limba bifurcata. Cred ca face eforturi sa ma hipnotizeze. Saracii soricei pe care-i vaneaza. N-au nici o sansa.
O trimisesera la Laboratorul de Biogeografie al facultatii baietii de la Statiunea de Cercetari Geografice - Orsova. Printre obiectivele lor de studiu era si raspandirea viperei cu corn in zona Portile de Fier. Gasisera destul de repede exemplare edificatoare pentru scopul propus. Mai ales ca vipera cu corn e o reptila lenesa, cu miscari incete ziua, cand mai mult se insoreste si acumuleaza, prin incalzire, energie pentru noapte, cand iese la vanatoare. Victime: rozatoare, soparle, serpi mici si chiar pui de pasari gasiti prin cuiburile din tufe. Ziua nu e agresiva, devine insa nervoasa daca "o calci pe coada". Atunci, prin muscatura, isi infige cei doi colti si prin canalele din ei trimite o cantitate infima de venin. Pentru om, muscatura ei nu e letala, doar in cazuri cu totul exceptionale, dar creeaza o stare de disconfort fizic si psihic.
Cercetatorii de la Orsova bifasera aproape toate aspectele cu privire la obiectul de studiu cu o singura exceptie: nu vazusera "pe viu" niciodata reactia unui om in momentul atacului si starea lui de dupa muscatura viperei. Intamplarea a
