Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Termele romane, o comoară adânc îngropată de nepăsarea autorităţilor

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 18 septembrie 2010 ·

Ar fi putut fi una dintre cele mai importante destinaţii turistice ale Constanţei, însă nimeni nu a văzut cum arată cu adevărat termele vechiului Tomis. Se presupune că se întind pe zeci de hectare, însă cei în măsură să permită scoaterea lor la suprafaţă preferă să le ignore existenţa.

Motivul cel mai frecvent folosit în zilele noastre de către reprezentanţii administraţiei locale, pentru a masca neputinţa şi reaua-voinţă, este lipsa fondurilor. De fiecare dată când li se atrage atenţia că o clădire veche, de patrimoniu, de deteriorează pe zi ce trece, aceleaşi autorităţi ridică din umeri şi spun că nu au bani. În această ediţie vom face o scurtă descriere a termelor romane, un adevărat monument, vechi de sute de ani, îngropat încă în pământ. Termele erau băile publice la romani. Frecventarea lor era una dintre activităţile favorite ale acestora, indiferent de sex sau clasă. Era o activitate socială ce constituia un eveniment central în viaţa de zi cu zi a cetăţenilor romani. Băile la romani îndeplineau funcţii de igienă, facilitând în acelaşi timp participarea la alte diferite activităţi adiacente de relaxare. Erau concepute într-un mod similar centrelor actuale de recuperare, asigurând totodată posibilitatea de socializare şi un mediu propice desfăşurării afacerilor de tot felul. Majoritatea oraşelor romane aveau cel puţin un spaţiu amenajat în acest scop. Iar cetatea Tomis era una romană, motiv pentru care, în secolul III s-a început construcţia acestor băi, pe o suprafaţă de nici mai mult, nici mai puţin de 100 de hectare, după cum ne-a spus arheologul constănţean care şi-a dedicat viaţa săpăturilor de acest gen, Gheorghe Papuc. „Este o construcţie extraordinară acest complex. Ceea ce este în valea portului acum, ceea ce se vede la suprafaţă, reprezintă doar o nimica toată în comparaţie cu ceea ce este încă îngropat în pământ. Imaginaţi-vă că ceea ce se po

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Undă verde pentru România în Schengen, dar problemele pentru camionagii nu s-au terminat

HotNews acum 4 ore
La 17 ani după ce România şi Bulgaria au aderat la blocul comunitar, cele două țări au primit undă verde pentru a deveni membre ale zonei Schengen, spațiul de liberă circulație al Uniunii Europene, scrie joi BBC News. Postul britanic notează că, pen

Europa League: FCSB obţine un punct în meciul cu Hoffenheim

Mediafax acum 2 ore
În etapa a şasea din Europa League, în faţa a mii de suporteri români, FCSB a terminat la egalitate, 0-0, meciul disputat în deplasare la echipa germană Hoffenheim. În primele cinci etape, FCSB a înregistrat trei victorii, un rezultat de egalitate ş

A murit Nicu Sârghea, toboşarul trupei VUNK

Mediafax acum o ora
Nicu Sârghea, toboşarul trupei VUNK, a murit, joi, la vârsta de 48 de ani. Nicu Sârghea a fost găsit decedat în locuinţă, cel mai probabil în urma unui accident vascular.

Mesaj RO-ALERT despre dispariția minorei de 12 ani primit de locuitorii din Constanța

Ziua Constanta acum o ora
În această seară , 12 decembrie 2024, locuitorii orașului Constanța au primit un mesaj RO-ALERT referitor la dispariția minorei de 12, ani, Radu Andreea Cristina care a părăsit în mod voluntar unitatea de învățământ în care studia, fără a reveni în

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum 5 ore
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

Călin Georgescu recunoaște că a fost la ferma de la Ciolpani: „Am fost pentru că m-au rugat. Nu am participat la discuție”

Adevarul acum 49 minute
Călin Georgescu a recunoscut în această seară, la Realitatea Plus, a fost sâmbătă la ferma de la Ciolpani, unde s-a aflat și Horațiu Potra. Acesta a spus, însă, că nu a participat la discuțiile dintre echipa sa de pază și Potra.

Belgia crește numărul de militari din România. Grupul de luptă NATO se extinde la nivel de brigadă

Ziare.com acum 2 ore
Belgia va crește, în anul 2025, contribuția cu trupe la Grupul de luptă al NATO din România, cu sediul la Cincu (județul Brașov), a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN) al României. Această decizie a fost oficializată cu prilejul vizitei în

Daniel Funeriu: Da, vreau să candidez la Preşedinţia României

News.ro acum 57 minute
Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, vehiculat ca posibil candidat la alegerile prezidenţiale, a afirmat, joi seară, că este dispus să candideze. ”Da, vreau să candidez la Preşedinţia României”, a afirmat, joi seară, fostul ministru al Educa

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum 7 ore
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 7 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

2°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-0°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
dum.

2°/6°