Medicul Sorin Paşcanu (42 de ani) spune că anestezia este mult mai complicată în cazul unui copil: substanţele administrate trebuie să fie în cantitate perfectă. Sorin Paşcanu este medic anestezist la Clinica de Chirurgie Cardiovasculară Pediatrică din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu-Mureş.
Lucrează în cadrul celei mai performante echipe de profesionişti în chirurgia pediatrică din ţară, în clinica din Târgu-Mureş realizându-se cele mai multe operaţii de acest gen din ţară: peste 300 pe an. A fost alături de Raed Arafat atunci când a pus bazele SMURD-ului şi s-a aflat printre primii voluntari.
Mai citiţi şi:
Sorin Paşcanu, a pus bazele chirurgiei cardiace pediatrice
Ce este diferit la chirurgia pediatrică?
Totul. Unii spun că un copil este un adult mai mic, ceea ce este fals. Patologia nou-născuţilor este total diferită. Este cu mult mai greu să operezi un copil. Ca să nu mai spun de anesteziat. Toate substanţele administrate trebuie să fie în cantitate perfectă. Este foarte greu şi trebuie neapărat să fie o muncă în echipă. De exemplu n-aş lăsa niciodată o asistentă abia ieşită de pe băncile şcolii să se atingă de un copil mai repede de un an. De asta este atât de important să ai o echipă şi să te poţi baza că fiecare om în parte îşi face treaba impecabil.
Cum merge treaba pe timp de criză?
Suferim ca toţi ceilalţi. Poate că suferim chiar mai mult. La noi când lipseşte un om se simte. Dincolo de salariile mici, încercăm să ne facem treaba aşa cum putem. Dar ne poticnim de lipsa de medicamente sau instrumente medicale sau lipsa de personal. Toate aceste lucruri duc la contraperformanţă. Dacă noi nu avem personal să primim un pacient, copilul se învârteşte pe la alte spitale şi medicii de acolo încearcă fiecare să faca ceva şi ajunge la noi la mâna a patra, după ce a adunat tot felul de micr