Compania de furnizare a gazului cere efectuarea unei noi expertize cu privire la cauzele care au dus la explozia blocului E 24. Judecătoria Oradea se va pronunţa în 12 noiembrie cu privire la cererea companiei, făcută la trei ani de la producerea exploziei.
Procesul a fost amânat până pe data de 12 noiembrie, când instanţa va decide dacă va admite cererea depusă de E.ON. Compania a anunţat că are suspiciuni în legătură cu expertiza realizată după accident, la realizarea căreia au participat 20 de specialişti din 3 instituţii.
Cu două zile înainte de ultima înfăţişare, Biroul de comunicare al companiei a răspuns unei solicitări adresate de „Adevărul de Seară“. „Deşi există suspiciuni privind faptul că ancheta penală, care are scopul de a elucida cauzele tehnice ce au concurat la producerea exploziei, nu a fost efectuată în mod obiectiv, cercetarea judecătorească în acest dosar este în curs de desfăşurare. Din această cauză, E.ON Gaz Distribuţie S.A se află încă în imposibilitatea de a se pronunţa cu privire la cauzele evenimentului şi are puternice rezerve în a accepta concluziile experţilor desemnaţi de către organele de anchetă“, susţin reprezentanţii E.ON Gaz.
Rezultatul primei expertize indică faptul că explozia a pornit de la o conductă fisurată care trecea prin faţa imobilului. „Experţii au răspuns în o mie de pagini că vina aparţine companiei. Noi sperăm ca la viitoarea înfăţişare să nu se accepte cererea pe care noi o considerăm inutilă", a declarat Mihai Ielciu, apărătorul celor 19 familii afectate de explozia din 14 septembrie 2007.
Memoriu depus la Judecătorie
Membrii familiilor care în urmă cu trei ani au rămas fără locuinţe au semnat şi depus ieri un memoriu, prin care au solicitat instanţei de judecată tragerea la răspundere şi din punct de vedere penal a companiei.
„Pe lângă cei şapte inculp