Traian Basescu s-a simtit umilit si, probabil, jignit de intrebarile ziaristilor care si-au dorit sa stie daca a fost, sau nu, prieten cu Vintu, daca au batut palma in 2007 si daca, certandu-se, Justitia s-a activat automat in cazul "parintelui FNA si FNI". Sa fii umilit este un sentiment neplacut, din care vrei sa iesi repede si fara prea multe discutii. Sa intelegem asta.
Rugamintea lui Basescu - "nu incercati sa va umiliti presedintele care reprezinta oriunde, in baza minciunilor unora care trebuie sa raspunda in fata legii..." - pare mai degraba un apel la mila cetatenilor, un scurt santaj emotional. In numele functiei, uitati de persoana si nu umiliti institutia suprema a statului - pare a spune Traian Basescu.
Nu stiu daca presedintele a incercat cu adevarat umilinta, vreodata, chiar si daca jurnalistii l-ar fi alergat zi si noapte cu microfoanele si intrebarile in vant. Putem presupune insa ca cele 22 de milioane de romani au intrezarit umilinta din plin, cand presedintele le spune ca sunt locuitorii unei tari de mana a doua. Iar daca nu sunt multumiti de ce le ofera statul, pot sa ia calea exodului.
Cum credeti ca se simt medicii si profesorii nostri cand, avand un salariu de mizerie, afla intr-o zi ca le-a fost taiat un sfert din mizeria pe care o aveau oricum? Putem presupune doar ca mai mult decat umiliti. Cum se simt bugetarii din administratie, fortati sa supravietuiasca din doar patru-cinci sute de lei lunar?
Sau cum trebuie sa se simta profesorii care sunt sfatuiti sa isi mai ia inca un job, pentru ca oricum castiga mai bine decat presedintele, dar muncesc totusi prea putin. Ori, acest lux trebuie pedepsit printr-o judicioasa reducere de salariu. Muncind prea putin la catedra, sunt invitati sa mai presteze si altceva, iar daca nu sa culeaga capsuni in Spania sau Franta.
Oare nu il umileste mai
