Mulţi săteni din comuna Stoicăneşti, judeţul Olt, practică pescuitul ca mijloc de subzistenţă. Pescarii stau zi lumină cu undiţele pe malul apei ca să aibă ce pune pe masă sau să vândă peştele pentru un pachet de ţigări.

Pentru unii cu bani, pescuitul este un mod de recreere, o posibilitate de ieşire în natură sau un act prin excelenţă sportiv. Pentru alţii, însă, devine una dintre puţinele posibilităţi de a face mai uşor rost de hrană. Dacă primii prind peştele, îl pupă-n bot şi-i dau drumul înapoi în apă, ceilalţi îl pupă-n bot numai după ce l-au sfârâit în tigaie. Îndeletnicire veche de când e lumea, pescuitul pare a redeveni ceea ce a fost cândva, în zorii abia mijiţi ai omenirii: mijloc de subzistenţă.

Citiţi şi:

Ciorbă de orez şi tocană de salam, meniul de criză la cantina sărăcilor

Are balta peşte

Să nu se creadă că balta în care pescuiesc sătenii din Stoicăneşti este o întindere nemărginită de apă, în care crapi „cât viţeii" înoată leneş sub valuri ori că fitofagi sau novaci „cât rechinii" sar plescăind cu zgomot, atunci când vor să prindă din zbor musculiţele ce bat aerul aproape de luciul apei! Nu. Balta cu pricina este doar una rotundă cu diametrul de 10-15 metri, mărginită cu stuf şi ciulini pe o parte, situată la capătul unui canal îngust ce face legătura, de data asta, cu o baltă uriaşă. Dar în balta mare, „a lui Dună", cum zic sătenii, amărâţii nu au acces. Acolo pescuiesc numai componenţii echipei locale de fotbal, să-şi calmeze nervii după câte o înfrângere, şi câteva oficialităţi comunale. Aşezată chiar sub sat, aproape de viile ori postaţele cultivate cu porumb ale oamenilor, băltoaca este uşor accesibilă. Sâmbăta, duminica şi în zilele de sărbătoare, jumătate dintre bărbaţii satului stau aliniaţi pe mal fumând ţigară de la ţigară, aşteptând să se mişte pluta. Vin când se luminează de ziuă, pe jos sau cu bicicletele, s