Fetiţa a fost premiată pentru icoanele pe lemn pe care le-a realizat, iar acum experimentează şi actoria.
A început în joacă, pe când avea doar doi anişori. Apoi, desenul a devenit activitatea ei preferată. Stătea ore în şir şi picta prinţese, sirene, îngeraşi, cai, unicorni, dar şi o familie numeroasă, cu mulţi fraţi şi surioare. Văzând cu câtă pasiune se dăruia picturii, părinţii au înscris-o la cursuri de specialitate la Clubul Copiilor din Moreni. „Întâmplarea fericită a făcut ca la noi în oraş să se organizeze un concurs naţional de pictură intitulat ,,Copii, salvaţi planeta albastră”. La prima participare, în aprilie 2009, am obţinut ,,Premiul Special al Juriului”, iar anul acesta, locul trei, o poziţie onorantă, cred eu, având în vedere că am doar 6 ani, iar concurenţa a fost mare, reunind preşcolari şi elevi de la grădiniţe şi şcoli din toate judeţele ţării”, ne povesteşte Nico.
Premiată pentru pictura pe lemn
La Zilele Cetăţii Târgovişte, Nicoleta a descoperit şi olăritul, îndeletnicire de care s-a legat pe loc. De asemenea, icoana pe lemn pe care a pictat-o, înfăţăşând pe Maica Domnului şi pruncul Iisus Hristos, i-a adus un premiu din partea organizatorilor Taberei de Creaţie „Toamna la Chindie”. Copila îşi doreşte să-i vadă din nou fericiţi pe îngerii din biserica unde slujeşte tatăl său. Lăcaşul de cult a fost supus recent unor lucrări de consolidare absolut necesare, având în vedere că turla bisericii s-a surpat, afectând firesc şi pictura. Fetiţa ne-a mărturisit că speră să poată împlini şi visul bunicului său, pe care nu a apucat să-l cunoască, care spunea mereu că-şi doreşte o fetiţă care să picteze biserici. „Primesc visul bunicului. Vreau să pictez îngeraşii din biserică”, le-a dezvăluit celor dragi Nicoleta, cu ceva vreme în urmă. Copila are şi preocupări normale pentru vârsta ei. Are mulţi prieteni imaginari cu care poartă î