Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Baby Parc pentru copiii din Dâmbu Pietros

Publicat in Zi de zi - Mures, duminică 19 septembrie 2010 ·

Începând de sâmbătă, prichindeii din cartierul Dâmbu Pietros au un nou parc unde se pot juca în siguranţă. Amplasat pe fostul spaţiu verde dintre magazinele Palas Market şi CarmOlimp, părculeţul pentru copii a fost amenajat atât prin grija Primăriei Târgu-Mureş din punct de vedere al dotărilor, cât şi din grija locatarilor din zonă pe partea de resursă umană. „Este o iniţiativă pe care am demarat-o acum trei săptămâni. Eu cunoşteam această zonă verde şi vedeam că nu este folosită la maximum, în sensul în care era doar o zonă verde, fără nici o utilitate, în afară de faptul că bunicii mai şedeau pe bănci. Plus că vara datorită faptului că existau nişte tufişuri mai mari, persoanele fără adapost îşi făceau culcuş acolo. Şi am zis să facem ceva în această zonă pentru a fi folosită de către locatari”, a declarat consilierul local Ioana Roman.

Întrucât în zonă locuiesc foarte mulţi copii mici, ideea a venit pentru un baby parc. Spaţiul de joacă pentru copii a fost îmbogăţit cu nouă echipamente de joacă, tobogane şi chiar şi un balansoar cu arcuri amplasat în premieră într-un parc, unul identic existând doar la Platoul Corneşti, potrivit reprezentanţilor Primăriei municipiului Târgu-Mureş. Întreaga investiţie a costat bugetul local 2.400 lei.

O mână de ajutor de la locatari

„Ca să nu facă de la Primărie toată treaba am vorbit cu asociaţiile de proprietari din zonă. Domnii au fost foarte receptivi şi astăzi (n.r. – sâmbătă) lucrează atât angajaţii Primăriei, cât şi oamenii care locuiesc aici, pentru ca acest loc să se transforme într-un parc. Ceea ce îmi doresc este ca de acum încolo oamenii de aici din zonă să aibă grijă de ceea ce s-a făcut, pentru că este şi munca lor”, a continuat Ioan Roman.

Locatarii au salutat iniţiativa municipalităţii şi au pus osul la treabă, la săpat şi montat echipamente de joacă. „Este o iniţiativă foarte bună

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei victime ale exploziei de la magazinul Dedeman din Botoșani sunt internate la Terapie Intensivă, în Iași. Au nevoie de intervenții chirurgicale

Ziare.com acum 16 minute
Trei persoane, victime ale exploziei produse la magazinul Dedeman din Botoşani, sunt internate la secţia de terapie intensivă de la Clinica de Chirurgie Plastică şi Arşi din cadrul Spitalului "Sfântul Spiridon" din Iaşi şi au nevoie de intervenţii c

Explozie în atelierul Liceului Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” din oraşul Bolintin Vale

Mediafax acum 2 ore
O explozie în atelierul Liceului Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” din oraşul Bolintin Vale s-a produs vineri seara, în încăperea respectivă fiind două cadre didactice şi patru elevi. Doi dintre elevi şi cadrele didactice au primit îngrijiri medica

ANM - Descărcări electrice, averse, vijelii şi grindină în cea mai mare parte a Moldovei şi nordul Munteniei, sâmbătă - HARTA / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum 31 minute
Meteorologii anunţă instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a Moldovei şi nordul Munteniei, sâmbătă , fiind emisă o atenţionare meteorologică cod galben. ANM a emis o atenţionare meteorologică pentru intervalul 8 iunie, ora 12 – 8 iunie, ora

USR: BEC a decis, vineri seara, că pot fi buletine suplimentare de vot şi că pot fi transportate buletine între secţii chiar în ziua alegerilor / Drulă: BEC a consfinţit turismul electoral cu mâna lui Predoiu

News.ro acum 26 minute
Vineri seara, cu mai puţin de 48 de ore înaintea deschiderii urnelor, Biroul Electoral Central (BEC) a deschis tiparniţa de buletine de vot suplimentare chiar în ziua alegerilor. BEC a adoptat, cu majoritate, o hotărâre prin care permite tipărirea s

UPDATE - Un echipaj ARSVOM intervine pentru preluarea unui marinar ucrainean, care acuză probleme cardiace. Bărbatul se află la bordul unui remorcher, în Marea Neagră / Marinarul a fost preluat în stare stabilă şi conştient

News.ro acum 44 minute
Un echipaj al Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) intervine pentru preluarea unui marinar ucrainean, aflat la bordul unui remorcher în Marea Neagră, în apropiere de Tuzla. Bărbatul acuză probleme cardiace.

Alegeri locale și europarlamentare 2024. Campania electorală s-a încheiat sâmbătă dimineața. Ce nu mai au voie candidații și partidele să facă

HotNews acum 3 ore
Campania electorală, care a început pe data de 10 mai, s-a încheiat sâmbătă, la ora 7,00, românii cu drept de vot fiind aşteptaţi duminică la urne să îşi aleagă reprezentanţii în Parlamentul European şi pe cei în administraţia locală, scrie Agerpres

Doi tineri răniţi după un accident pe autostrada A1, în Timiş

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Un şofer a pierdut controlul maşinii pe autostrada A1, între Lugoj şi Timişoara, şi s-a ciocnit de o autoutilitară. În urma impactului bărbatul de la volanul maşinii şi o pasageră tânără au fost răniţi şi transportaţi la spital. „Un tân

Cod galben de caniculă în Banat şi sud-vestul ţării

Press Alert acum 46 minute
Temperaturile se vor menține deosebit de ridicate și în zilele următoare, îndeosebi în regiunile sudice și sud-estice. De asemenea, au fost emise două avertizări Cod galben, valabile sâmbătă. „Pe parcursul zilei de sâmbătă, în Banat, Oltenia, cea ma

Președintele SUA Joe Biden continuă prima sa vizită de stat în Franța după ceremonia debarcării în Normandia

Ziare.com acum o ora
După comemorarea debarcării din Normandia, preşedintele american Joe Biden efectuează sâmbătă, 8 iunie, prima sa vizită de stat în Franţa, iar gazda sa, preşedintele Emmanuel Macron, etalează tot fastul ceremonial pentru a celebra o relaţie care a r

Prognoză specială pentru Capitală. Bucureştiul ia foc în zilele următoare / Vremea devine caniculară, cu temperaturi de 35 de grade

Mediafax acum o ora
ANM a emis o prognoză specială pentru zona Capitalei. Sâmbătă vremea este călduroasă, iar în a doua parte a zilei, când probabilitatea pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului va fi ridicată. Duminică şi lun

Vremea

București
acum

29°
sâm.

22°/32°
dum.

18°/33°
lun.

23°/36°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

28°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/28°
lun.

18°/33°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

29°
sâm.

19°/29°
dum.

19°/26°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

16°/25°
Timisoara
acum

28°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/30°