Cosmin Contra (34 de ani), noul tehnician al lui FC Timişoara, se bucură că a debutat cu victorie pe banca bănăţenilor. El explică că va încerca să impună stilul de joc spaniol în Banat, mult lăudatul ”tika-taka”, şi va face un curs de specializare la Atletico Madrid, clubul unde a fost legitimat între 2002 şi 2006.
Libertatea: E mai greu ca antrenor, decât ca jucător?
Cosmin Contra: Da, mult mai dificil. Partida cu Sportul a fost mai dificilă, pentru că a fost prima şi am avut puţine emoţii. Am pregătit bine meciul şi sunt fericit că, deşi am avut parte de lucruri neprevăzute, băieţii au avut o reacţie bună şi au adus o victorie de moral atât pentru mine, cât şi pentru ei. Dacă nu învingeam, dădeam apă la moară unora, care aşteptau să spună că nu sunt potrivit pentru acest post. Aşa voi avea parte de puţină linişte.
Ce stil de joc îţi propui?
S-a văzut şi la acest meci că am avut o posesie bună, dar vreau să ţinem mingea şi mai mult. Vreau ca echipa mea să controleze jocul şi ca adversarul să fie exasperat că nu poate recupera balonul. Cam ceea ce joacă echipele spaniole în acest moment. Posesie şi mişcare multă a jucătorilor în teren.
Viorel Moldovan spunea că la un moment dat va trebui să renunţi la activitatea de jucător.
Are dreptate, dar aşa trecerea de la jucătorul Contra la antrenorul Contra va fi mai uşoară. Vladimir Petrovici, cu care am stat de vorbă două zile înainte de a pleca, mi-a spus acelaşi lucru ca şi Viorel. Mi-a explicat că trebuie să fii dedicat 100% meseriei de antrenor pentru a prinde micile detalii, care sunt foarte importante şi pe care nu le poţi observa dacă te antrenezi alături de jucători. Mi-a mărturisit însă că nu voi fi conştient de anumite lucruri decât odată cu acumularea experienţei.
Ce ţi-a transmis Marian Iancu?
A spus că are încred