Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Procurorii făgărăşeni protestează

Publicat in Buna ziua Fagaras, duminică 19 septembrie 2010 ·

Uşile Procuraturii din Făgăraş au fost închise. Şi asta deoarece magistraţii făgărăşenii s-au alăturat colegilor din Braşov şi din ţară şi au declanşat o acţiune de protest. Nemulţumirile lor pornesc de la proiectul legii de salarizare unică.

În data de 15 septembrie a avut loc Adunarea Generală a Procurorilor din circumscripţia teritorială a Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, circumscripţie din care şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Făgăraş face parte. Cu această ocazie, s-a hotărât reluarea protestelor suspendate în data de 25 septembrie 2009. Consecinţa? Parchetul de pe lângă Judecătoria Făgăraş îşi va restrânge activitatea în perioada 16-30 septembrie 2010.

Astfel, în această perioadă procurorii au decis întreruperea mai multor activităţi. Ei nu vor mai acorda audienţe, nu vor mai soluţiona sesizări sau plângeri şi nici nu vor mai participa în şedinţele de judecată care privesc cauze penale cu persoane cercetate în libertate. Procurorii au decis să nu mai ia parte timp de două săptămâni nici la şedinţele de judecată ale cauzelor civile.

„Acest proces s-a reluat întrucât în prealabil noi mandatasem pe reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii să ne reprezinte în discuţiile cu reprezentanţii Ministerului Public cu privire la proiectul legii de salarizare unică. Aceste discuţii nu au existat, nu există nici o dorinţă reală sau măcar semne ale unui dialog real cu referitor la acerastă problemă. Se pune în discuţie însuşi statului magistratului în statul de drept“, a spus Mirela Roncea, prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Făgăraş.

La sfârşitul lunii septembrie, Adunarea Generală a Procurorilor din Braşov va analiza stadiul în care se află proiectele de salarizare şi modul în care acestea respectă statutul de magistrat, iar atunci va decide suspendarea sau radicalizarea prezentei forme de protest

Articolul in Buna ziua Fagaras >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO PSD îl susține pentru funcția de judecător CCR pe Mihai Busuioc. Ca secretar general al Guvernului, pe Radu Oprea

Ziua Constanta acum 56 minute
Biroul Permanent Național al PSD a decis luni, 23 iunie, să îl susțină pentru funcția de judecător la Curtea Constituțională pe Mihai Busuioc, iar pentru funcția de secretar general al Guvernului pe Radu Oprea. 'Am avut un Birou Permanent pentru a s

VIDEO. A fost semnat acordul politic de guvernare de către liderii PSD, PNL, USR, UDMR și minorități

Ziua Constanta acum 24 minute
Azi, 23 iunie, liderii PSD, PNL, USR, UDMR și grupul minorităților naționale au semnat acordul politic al coaliției de guvernare. Acordul cuprinde și rotația ocupării funcției de prim-ministru. Cele patru partide și-au stabilit, sâmbătă și duminică,

Ion Iliescu rămâne internat la ATI. Cele mai noi informații despre starea de sănătate a fostului președinte

HotNews acum o ora
Ion Iliescu este conştient, dar are în continuare nevoie de „asistare minimă respiratorie”, a anunţat luni Spitalul „Agrippa Ionescu”, unde fostul preşedinte este internat din 9 iunie. Iliescu este internat la Secția ATI. „Pacientul este conștient,

Cutremur luni dimineața în România

HotNews acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, luni dimineața, la ora 4:42, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adânci

Avertizare de caniculă în București: temperaturi de 37 de grade și disconfort termic ridicat

Mediafax acum 40 minute
Luni, vremea va fi călduroasă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 34 de grade, iar cea minimă va fi de 15…19 grade. Marți, va fi caniculă, disconfortul termic ridi

Evaluarea Națională 2025. Rezolvarea subiectelor la limba română, în scurt timp pe HotNews

HotNews acum o ora
Elevii de clasa a VIII-a susțin luni, 23 iunie, proba scrisă la Limba și literatura română, prima probă din cadrul Evaluării Naționale 2025. Examenul a început la ora 9:00 și se încheie după două ore, la ora 11:00. La scurt timp după, HotNews.ro va

Atac sângeros la Kiev. Rușii au lansat drone și rachete asupra capitalei ucrainene / Cel puțin cinci morți

HotNews acum 3 ore
Atacurile cu drone și rachete rusești din Kiev și din împrejurimi au ucis cel puțin cinci persoane și au rănit alte zeci, au provocat incendii în zone rezidențiale și au avariat intrarea într-o stație de metrou care servește drept adăpost antiaerian

Guvernul pregăteşte reforma pensiilor speciale: vârsta de pensionare creşte la 65 de ani

Ziarul Financiar acum 53 minute
Noua administraţie anunţă modificări importante în sistemul pensiilor speciale. Principala schimbare vizează creşterea vârstei de pensionare a magistraţilor la 65 de ani, aliniind-o la standardele generale. Reforma include şi plafonarea câştigurilor

Oklahoma City Thunder este campioana NBA! Victorie istorică în finala cu Indiana Pacers

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Oklahoma City Thunder a devenit campioana NBA! Oklahoma a învins Indiana Pacers în meciul șapte al finalei, scor 103:91, câștigând seria cu 4-3. Pentru Oklahoma City Thunder e primul titlu NBA din istorie sub actuala denumire

Mihaela Bilic propune „dieta săracului” pentru perioada verii. Slăbești 30 de kilograme în 6 luni

Gandul acum o ora
Pentru că e vară, mulți caută soluții pentru a slăbi rapid și pentru a avea siluetă la plajă. Pentru asta, Mihaela Bilic propune „dieta săracului”, o dietă cu care slăbești 30 de kilograme în șase luni. Mihaela Bilic, unul dintre cei mai renumiți nu

Vremea

București
acum

28°
lun.

16°/33°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

24°/37°
Iasi
acum

23°
lun.

16°/26°
mar.

17°/29°
mie.

17°/32°
joi

19°/29°
Constanta
acum

30°
lun.

17°/30°
mar.

20°/28°
mie.

22°/28°
joi

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

14°/32°
mar.

16°/28°
mie.

18°/31°
joi

21°/31°
Timisoara
acum

25°
lun.

13°/33°
mar.

17°/33°
mie.

20°/37°
joi

23°/39°