În Munţii Retezat a răsărit "Floarea de Folk" - festival de muzică şi natură. Organizatorii sunt oameni de ispravă, cu nume şi prenume: Asociaţia de Turism pentru Tineret ADEONA Cluj-Napoca şi Asociaţia "SOS Terra Nostra" Arad. Trei zile de folk la înălţime şi la propriu, şi la figurat! Floarea-de-colţ - cea care i-a inspirat pe organizatorii festivalului - nu creşte oriunde, ci doar în munţi calcaroşi şi pe pajiştile versanţilor abrupţi şi însoriţi sau pe stâncării...
După o floare declarată monument al naturii, de ce să mai avem nevoie de o alta pe care s-o ocrotim? Simplu! Iată de ce: "Floarea de Folk" poate promova zona turistică Cârnic Retezat; pune în valoare muzica românească de calitate (cântată live), expune cântăreţii de muzică acustică şi folk; promovează obiectivele naturale ale Munţilor Retezat, patrimoniul istorico-cultural al judeţului Hunedoara, stimulând totodată turismul local şi regional. Ce mai! Muzica se îmbină perfect cu natura! Prima ediţie a festivalului a avut loc la începutul lunii septembrie la Cabana Lolaia. Recitaluri folk, atelier tiroliană, foc de tabără, o secţiune de "open stage" (orice interpret amator a cunoscut sentimentul unic al prezenţei pe scenă), toate acestea au contribuit la apariţia primului exemplar de "Floare de Folk"...
Emeric Imre, Ioan Onişor, Magda Puşkaş, Mircea Vintilă, Marius Baţu, Dinu Olăraşu, Puiu Cazan şi Ionuţ Mangu au fost folkiştii de seamă invitaţi să inaugureze primul festival de acest gen în Munţii Retezat. Cum natura este sufletul artei - aşa cum spunea şi William Hazlitt - "Floare de Folk" şi-a găsit locul unde să crească şi să prindă rădăcini, în sufletul Munţilor Retezat!
În Munţii Retezat a răsărit "Floarea de Folk" - festival de muzică şi natură. Organizatorii sunt oameni de ispravă, cu nume şi prenume: Asociaţia de Turism pentru Tineret ADEONA Cluj-Napoca şi Asoci