Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hotelul Piemonte din Predeal, vândut cu 2,5 milioane de euro

Publicat in Adevarul, duminică 19 septembrie 2010 ·

Proprietarul agenţiei Karpaten Turism, Gheorghe Mărginean, a cumpărat hotelul de patru stele Piemonte din Predeal, cu 2,5 milioane de euro, şi vrea să investească anul viitor circa un milion de euro în extinderea unităţii.

„Capacitatea hotelului trebuie mărită pentru grupurile de turişti pe care le avem. În prezent, unitatea are o capacitate de 30 de camere. Lucrările de extindere vor începe anul viitor şi vor viza construcţia a 20 de camere şi o piscină acoperită. Investiţia va fi de aproape un milion de euro", a declarat Mărginean pentru Mediafax.

Mărginean a cumpărat hotelul Piemonte, la finele lunii iunie, de la firma Tekodores Turism Service din Braşov, al cărei acţionar unic este Alexandru Ovidiu Barbu. Proprietarul agenţiei Karpaten Turism deţine şi unitatea de turism Casa Bazna din staţiunea balneoclimaterică Bazna, judeţul Sibiu, pe care intenţionează să o reclasifice de la trei la patru stele.

"Am construit pensiunea în 2004, pentru turismul de grup, şi am investit în fiecare an în creşterea capacităţii de cazare, cu excepţia ultimilor doi ani. Peste doi ani voi investi în modificarea structurii camerelor pentru a putea reclasifica unitatea de la trei la patru stele", a spus Mărginean. În prezent, pensiunea are 45 de camere, structurate pe şapte corpuri de clădire, două restaurante, piscină acoperită şi neacoperită şi o sală de conferinţe.

Mărginean a înfiinţat recent şi o firmă hotelieră, Karpaten Hotels, prin care va administra unităţile pe care le deţine. Acţionarii firmei sunt Gheorghe Mărginean şi Karpaten Turism, cu câte 50% din titluri.

"Toate imobilele societăţii, respectiv autocare şi clădiri, care au treabă cu turismul, le voi trece pe contract cu noua societate. Totul este strict contabil pentru a mă putea înregistra cu cheltuielile şi a-mi putea emite factură pentru firma de turism pe care o deţin şi prin care aduc t

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Suma alocată pentru România

Mediafax acum 24 minute
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

(P) Cenntro România anunță livrarea primului vehicul full electric Cenntro Logistar 200 către GLS Prahova

Cancan acum o ora
Cenntro România are plăcerea de a anunța livrarea primului vehicul Cenntro Logistar 200 full electric către GLS Prahova. Acest model, conceput pentru a face față cerințelor de logistică modernă, oferă o autonomie de până la 264 de kilometri, contrib

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Se întoarce vara în mijlocul toamnei

Libertatea acum o ora
Meteorologii anunță o vreme instabilă în următoarele două săptămâni, astfel că după mai multe zile ca de vară, cu temperaturi de până la 31 de grade, vom ajunge la răciri accentuate, cu 10-11 grade mai puțin, se arată în prognoza emisă luni de ANM.

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum 3 ore
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum o ora
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

VIDEO Un șofer a legat un câine de mașina cu care căra un butoi și s-a plimbat prin orașul Năvodari

HotNews acum 57 minute
Polițiștii constănțeni s-au autosesizat după ce pe rețelele de socializare au apărut imagini cu un câine legat de un autoturism, patrupedul fiind nevoit să alerge pentru a ține ritmul. Incidentul a avut loc pe o stradă din orașul Năvodari. Reprezent

Gospodăriile afectate de inundații vor primi vouchere de 15.000 de lei pentru achiziția de electrocasnice – proiect la Guvern

HotNews acum 57 minute
Executivul pregătește un act anormativ prin care gospodăriile afectate de inundații să beneficize de un voucher de 15.000 de lei pentru achiziționarea de electrocasnice, a declarat luni premierul Marcel Ciolacu, înainte de ședința de Guvern. Măsura

Proiectul PNL privind candidatura preşedintelui României la alegerile parlamentare, amânat

Ziua Constanta acum o ora
Proiectul PNL privind candidatura preşedintelui României la alegerile parlamentare este în parcursul legislativ. Astfel, s-a stabilit ca actul normativ să intre în Comisia juridică peste o săptămână, pentru a da posibilitatea Biroului Electoral Cent

Gândul Media Network, grupul de presă nr.1 din România

Cancan acum o ora
Grupul Gândul Media Network a devenit, duminică, 22 septembrie 2024, grupul de presă nr. 1 din România. Astfel, site-urile din cadrul grupului au înregistrat, în total, cel mai mare număr de clienți unici, devansând grupuri precum Digi România, Ring

Gigi Becali anunţă că s-a alăturat AUR şi că va candida la Camera Deputaţilor

News.ro acum 3 ore
Patronul FCSB, Gigi Becali, a a anunţat că s-a alăturat AUR, partid din partea căruia va candida la Camera Deputaţilor, la alegerile parlamentare din 1 decembrie. „M-am alăturat AUR şi îl voi susţine pe George Simion la alegerile prezidenţiale. Eu n

Vremea

București
acum

27°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

26°
lun.

18°/26°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

27°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°