Nu ştiu dacă mai e ceva de spus în afara întrebării din titlu. Cert e că, în ultimele două-trei săptămâni, am avut impresia că asist la agonia Pandorei. Platforma de-abia îşi mai trage suflarea. Se scrie din ce în ce mai rar, autoarele cu care eram şi eraţi obişnuiţi par a fi plecate într-o eternă vacanţă, subiectele sunt din ce în ce mai anemice… Nu că ne-am fi întrecut noi în cine ştie ce teme înainte, dar măcar atunci cuvintele pulsau, articolele aveau suflu şi erau vii.

Acum nu mai simt nimic din toate astea. Nici chiar la mine. Şi nu are nicio legătură cu faptul că nu am luat bani de aici. Am făcut la viaţa mea destule chestii gratuite (şi bune, şi rele), doar din plăcerea de a le face, aşa că nu ăsta e motivul. Dar ceva s-a schimbat. În acest moment e ca şi cum Pandora’s şi-a pierdut magia. E ca şi cum din cutia deschisă au ieşit pe rând toate minunile cu care ne-au dăruit zei, le-am consumat ca ofrande, iar acum nu mai avem cu ce mai uimi şi îmbuna muritorii de rând.

Până şi Doria, cea mai încăpăţânată dintre noi, pare a fi renunţat la a mai duce bătălii pe acest teritoriu. Iar asta nu e puţin lucru. Nu ştiu dacă pe fundul cutiei a rămas Speranţa. Eu cred că şi ea a murit. S-a făcut praf şi pulbere şi a dus-o vântul (clasicul vânt, nu Acela). Iar asta mă întristează. Îmi plăcea Pandora’s chiar şi când nu aveam timp să scriu pe ea. Îmi plăceau şi cititorii ei, aşa ciufuţi cum erau unii dintre ei.

Şi aş vrea să am puterea să îi redau viaţa. Să aduc înapoi realismul Laurei C., ironia muşcătoare a Ruxandrei, căldura Iuliei, cutezanţa Letiţiei, pofta de viaţă a Doriei, impulsivitatea Ioanei, savoarea Monei, tinereţea Alexei, liniştea Dorei, umanismul Biancăi şi înţelepciunea Alexandrei. Iar odată umplută cutia, să o dăruiesc din nou lui Epimetheus, omul-cititor. Să îi facă viaţa grea, imposibilă şi frumoasă în acelaşi timp. Să fie cum era la înc