Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Banca te vrea prost!

Publicat in Adevarul, duminică 19 septembrie 2010 ·

Nu pornesc de la premisa că banca este o instituţie de binefacere, ci o companie care trebuie să facă profit. De acord!

Profiturile uriaşe pe care le raportează băncile, în plină criză, în comunicatele lor de presă..., le înghit cu noduri. Nu c-aş fi invidios, dar peste 50% din aceste profituri vin din comisioane, şi nu din „vânzarea de bani", activitatea de bază a unei bănci. În restul Europei, comisioanele reprezintă maximum 30% din profit. Fie! Mai departe, refuzul băncilor de a credita companiile mă deranjează, dar n-am ce face. Eu să fiu, cum dracu' să dau bani unei companii dacă am un client uriaş, pămpălău şi permanent, dar sigur, cum e statul? Ministerul de Finanţe este abonat la bănci ca un beţiv la crâşmă, care bea cu plata la caiet. Treacă! Dar faptul că aceste bănci au prostit în faţă milioane de români, „mânărind" pur şi simplu Ordonanţa 50/2010 în favoarea lor, mi se pare revoltător! Să spui că nu merge softul, să nu trimiţi actele adiţionale la timp, să minţi cu zâmbetul pe buze pensionari, tineri, oameni care s-au îndatorat pe viaţă ca să-şi ia o garsonieră, doar pentru a menţine un comision ilegal sau a le creşte dobânda un pic, mi se pare nesimţire. Ordonanţa 50 este singurul lucru bun care li s-a întâmplat milioanelor de români cu credite la bănci în ultimii cinci ani, pentru că elimină multe dintre comisioanele nesimţite din sistemul bancar şi reglementează calculul dobânzii care până acum se făcea după muşchiul fiecărei bănci, sub atenta supraveghere a Băncii Naţionale a României (BNR), fireşte. Abuzurile pe care le-au făcut băncile în ultimele zile nu ar încăpea în nicio arhivă a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC). În tot acest timp, BNR a tăcut mâlc. Dar chiar, niciun Mugur Isărescu, un Adrian Vasilescu, cu o declaraţie, ceva, nimeni? Nimeni. „Consumatorul de bani este considerat ca oricare alt consumator de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 42 minute
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum o ora
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Tensiuni în coaliţie: Paul Stănescu cere şedinţă de urgenţă a coaliţiei, iar PSD să decidă dacă mai rămâne la guvernare

Ziarul Financiar acum 49 minute
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, acuză că al doilea pachet de măsuri anunţat de Guvern păstrează aceeaşi „logică heirupistă şi rigidă” şi nu are „evaluări reale”. În aceste condiţii, cere o şedinţă de urgenţă a coaliţiei, iar social-democra

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 35 minute
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum 44 minute
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Compania aeriană americană Alaska Airlines îşi suspendă toate zborurile din cauza unei pene informatice

News.ro acum 32 minute
Compania aeriană americană Alaska Airlines anunţă că şi-a suspendat toate zborurile şi pe ale filialei sale Horizon Air, din cauza unei pene informatice, relatează AFP. ”Alaska Airlines a suferit o pană informatică care a avut un impact asupra opera

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum o ora
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

Clasamentul WTA: Irina Begu revine în Top 100, Jaqueline Cristian rămâne cea mai bine clasată româncă

Mediafax acum 2 ore
Jaqueline Cristian ocupă cel mai bun loc dintre jucătoarele din România în noul clasament WTA. Sportiva se află pe poziția 49, cu un total de 1116 puncte. A urcat două locuri față de săptămâna trecută. Irina Begu a reușit, de asemenea, o creștere re

XTB: Tesla reuşeşte să atragă din nou investitorii, în ciuda provocărilor

BusinessMagazin acum 38 minute
Tesla rămâne una dintre cele mai urmărite şi tranzacţionate acţiuni la nivel global, în ciuda obstacolelor juridice, scăderii vânzărilor şi plecărilor din conducere. Luna iunie a făcut ca acţiunile companiei conduse de Elon Musk să fie cele mai cump

METEO Coduri portocalii de caniculă în Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Ialomiţa şi zona continentală a Constanţei, până miercuri

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o avertizare Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat pentru judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman, va

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/38°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

28°
lun.

19°/40°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°