Nu pornesc de la premisa că banca este o instituţie de binefacere, ci o companie care trebuie să facă profit. De acord!

Profiturile uriaşe pe care le raportează băncile, în plină criză, în comunicatele lor de presă..., le înghit cu noduri. Nu c-aş fi invidios, dar peste 50% din aceste profituri vin din comisioane, şi nu din „vânzarea de bani", activitatea de bază a unei bănci. În restul Europei, comisioanele reprezintă maximum 30% din profit. Fie! Mai departe, refuzul băncilor de a credita companiile mă deranjează, dar n-am ce face. Eu să fiu, cum dracu' să dau bani unei companii dacă am un client uriaş, pămpălău şi permanent, dar sigur, cum e statul? Ministerul de Finanţe este abonat la bănci ca un beţiv la crâşmă, care bea cu plata la caiet. Treacă! Dar faptul că aceste bănci au prostit în faţă milioane de români, „mânărind" pur şi simplu Ordonanţa 50/2010 în favoarea lor, mi se pare revoltător! Să spui că nu merge softul, să nu trimiţi actele adiţionale la timp, să minţi cu zâmbetul pe buze pensionari, tineri, oameni care s-au îndatorat pe viaţă ca să-şi ia o garsonieră, doar pentru a menţine un comision ilegal sau a le creşte dobânda un pic, mi se pare nesimţire. Ordonanţa 50 este singurul lucru bun care li s-a întâmplat milioanelor de români cu credite la bănci în ultimii cinci ani, pentru că elimină multe dintre comisioanele nesimţite din sistemul bancar şi reglementează calculul dobânzii care până acum se făcea după muşchiul fiecărei bănci, sub atenta supraveghere a Băncii Naţionale a României (BNR), fireşte. Abuzurile pe care le-au făcut băncile în ultimele zile nu ar încăpea în nicio arhivă a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC). În tot acest timp, BNR a tăcut mâlc. Dar chiar, niciun Mugur Isărescu, un Adrian Vasilescu, cu o declaraţie, ceva, nimeni? Nimeni. „Consumatorul de bani este considerat ca oricare alt consumator de