Încă există prejudecăţi faţă de români, iar o mare parte din vină aparţine presei, care a răsfrânt imaginea câtorva cerşetori şi delincvenţi originari din România asupra întregii comunităţi româneşti din Galicia, susţine Anca, o româncă stabilită la Vigo în urmă cu şapte ani.
"Mulţi cred că românii sunt ţigani, dar aici numai un procent mic (n.r. - din comunitatea românească) este de etnie romă. Ceea ce se întâmplă în România cu membrii acestei etnii se petrece şi aici", spune Anca.
Citeşte şi:
Român în Ţara Bascilor: "Am găsit aici o ţară care m-a primit cu braţele deschise"
Time: "Toleranţa Spaniei faţă de ţigani. Un model pentru Europa?"
Purtătorul de cuvânt al colectivităţii româneşti din Galicia, Ion Stan, susţine afirmaţiile Ancăi: "Aici, opinia publică este condiţionată de ceea ce apare în presă despre delincvenţii care au aceeaşi cetăţenie cu noi, dar, în general, imigranţii din România sunt oameni normali, muncitori".
O mare parte din românii stabiliţi în regiunea Galicia lucrează în domeniul forestier şi în construcţii. Potrivit publicaţiei "La Voz de Galicia", începând cu anul 2000, a avut loc un aflux de imigranţi, care s-au angajat pe posturile pe care spaniolii nu erau dispuşi să lucreze. Totuşi, au fost şi români care au venit pentru a ocupa funcţii ce pretindeau o formare profesională specializată. În această ultimă categorie se încadrează şi Anca.
Află cum a ajuns Anca în Spania şi cum a fost primită de locuitorii spanioli din Vigo