Traian Băsescu şi Emil Boc ştiau de la începutul anului, cu cifrele de la Finanţe în faţă, că n-au de ales şi că trebuie fie să taie din salarii şi din pensii, fie să majoreze una dintre taxele mari, TVA sau cota unică.
Pentru că au reacţionat cu întârziere, au ajuns să le facă pe amândouă: au tăiat şi din salarii şi au şi majorat taxa pe valoare adăugată la 24%.
Pentru că le-a fost frică de scăderea în sondaje, au preferat să amâne. Să stea şi să nu facă nimic, de parcă guvernarea este un joc de aşteptare, în care primul care mişcă în front pierde.
Faptul că premierul ştia ce vine, dar nu a făcut nimic, a fost confirmat de fostul său subaltern, Sebastian Vlădescu. După câteva săptămâni de pauză, în urma unui mandat suficient de lung pentru
a-l obosi şi suficient de scurt pentru a nu-l mai ţine minte alegătorii, fostul ministru de Finanţe a simţit nevoia să recunoască în mod public că fostul său şef, cel care l-a dat afară din Guvern, are o înţelegere economică "limitată".
Nimeni nu-l poate contrazice pe Vlădescu. Ba din contră, declaraţia poate fi considerată o nouă reconfirmare a stării de fapt, dată acum de un fost aliat al incriminatului.
Însă dacă fostul ministru al Finanţelor a simţit că nu poate lucra cu un om cu o înţelegere limitată, căruia i se prezintă cifrele care arată dezastrul în ianuarie şi care nu face nimic până când anunţul nu e făcut în mai de preşedintele ţării, domnul fost ministru ar fi trebuit să îşi dea demisia.
În februarie. Pentru a nu face parte din acest spectacol prost în care ei se prefac că guvernează iar contribuabilii că trăiesc bine. Pentru că nu a făcut asta poate părea, la fel ca mulţi alţii, un alt subaltern care profită de ocazie pentru a-şi vărsa nervii şi a-şi arăta frustrarea atacându-şi fostul şef.
Dincolo de aceste răfuieli însă, mai mult sau mai puţin pe faţă, între cei c
