Bărbatul, care nu era pregătit corespunzător pentru deplasarea pe timp de noapte, se află în stare gravă la spital. Poliţia a întocmit dosar penal şi continuă cercetările. Accidentul s-a petrecut în jurul orei 22.30, pe DN 2B, în afara municipiului, mai precis la km. 10 plus 500 m.
Luminiţa Bogdan, de 39 de ani, din satul Lacu Sărat, comuna Chiscani, conducea autoturismul BMW X5 proprietate personală, când l-a accidentat grav pe un biciclist, în timp ce s-a angajat într-o depăşire. Victima, Gheorghe Dinu, de 32 de ani, venea din sens opus şi nu a fost observat la timp de şoferiţă.
„Biciclistul nu purta vestă, iar bicicleta nu era echipată corespunzător pentru deplasarea pe timp de noapte. S-au luat probe de sânge de la persoanele implicate şi s-a întocmit dosar penal, petru vătămare corporală din culpă", a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei brăilene, inspectorul Jenel Şogor.
La ora 22.40, un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Brăila se afla deja la locul accidentului. „Bărbatul se afla în stare mai gravă şi a fost transferat, deja, la ortopedie. Femeia a necesitat şi ea îngrijiri medicale, pentru că a avut un atac de panică", ne-au precizat surse din cadrul SAJ.
Gheorghe Dinu, bărbatul rănit, a fost diagnosticat, în primă fază, cu traumatism cranio-cerebral (TCC) acut, plagă tăiată faţă, fracturi deschise la ambele oase ale antebraţului stâng şi alte câteva leziuni, aflându-se sub observaţie medicală.