În urmă cu un an, în volumul 52, nr. 3, trimestrialul Development (publicat de Palgrave Macmillan pentru Society for International Development – SID) semnala nevoia unei schimbări de paradigmă: în centrul activităţii economice ar trebui să se afle nevoile oamenilor, nu cele ale pieţei. În editorialul celui mai recent număr al revistei (Vol. 53, nr. 3, septembrie 2010), Wendy Harcourt se întreabă dacă această schimbare a început cumva să se producă. Vestea proastă este că nu, schimbarea de paradigmă nu a început să se producă, iar vestea bună este că, pe termen lung, totuşi ea se poate produce.
De fapt, ce înţelege Harcourt prin punerea oamenilor şi a nevoilor lor în centrul mecanismelor economice? Nimic altceva, spune ea, decât a recunoaşte rolul pe care restricţiile mediului înconjurător le impun creşterilor economice, frână pe care nici măcar soluţiile ştiinţifice cele mai sofisticate ori modelele economice ingenioase nu o pot contracara. Exemplul pe care-l aduce în discuţie este cel al dezastrului ecologic produs de scurgerile de petrol din Golful Mexicului, tragedie care ar trebui să ne reamintească un lucru simplu: goana necontrolată/necontrolabilă după profit poate dăuna profund naturii şi oamenilor.
Revin în discuţie rolul economiei mici în raport cu economia mare, raportul dintre economia locală şi cea globală. Dacă prăpastia dintre ele va continua să se adâncească, dacă piaţa oficială şi cea neoficială vor continua să-şi întoarcă spatele, rezultatele, crede Harcourt, nu au cum să fie bune. Nu de alta, dar asimetriile puterii pot avea efecte extrem de dure, mai ales în perioade de criză. A aştepta soluţii din sfera politicului nu este o soluţie. Atunci?
Este nevoie de asumarea unor responsabilităţi care să ducă la o altă fibră social-politică, una care să îndemne “economia să respecte natura şi omul”. Aşadar, n-ar fi vorba, mărturiseşte Ha
